Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR) respinge raportul Consiliului Concurentei acuzand institutia ca doreste sa induca ideea ca locuintele sunt scumpe din cauza onorariilor notarilor, potrivit unui comunicat de presa al UNNPR.
"Zilele trecute Consiliul Concurentei a lansat in mass-media, intr-o maniera dezonoranta, un raport prin care prezenta informatii confectionate pe baza unor aproximatii sau aprecieri voit eronate. Raportul pare facut sa incite opinia publica si sa denigreze institutia notariatului, care ar practica - in opinia autorilor Raportului - tarife si onorarii "de 14 ori mai mari decat in Uniunea Europeana" iar acest "abuz" ar sta la originea crizei imobiliare. Cu alte cuvinte, Consiliul Concurentei, doreste sa induca in randul populatiei ideea ca daca locuintele sunt scumpe si nu se mai vand, aceasta se datoreaza onorariilor percepute de notari!", se arata in comunicatul UNNPR, citat de NewsIn.

Potrivit reprezentantilor notarilor onorariile din Romania se inscriu in media europeana, in timp ce serviciile pentru care sunt percepute sunt incomparabil mai complexe, ele acoperind cam 70% din activitatea de cadastru, iar acest capitol este de departe cel care amplifica costurile tranzactilor.

"Aceste onorarii notariale nu se suprapun cu taxele pe care notarii le colecteaza pentru stat si sunt stabilite de Ministerul Justitiei, institutia care garanteaza interesul public al activitatii desfasurate de notari in raporturile dintre cetateni. Daca specialistii Consiliului Concurentei ar fi cunoscut acest aspect si-ar fi dat seama ca nu poate fi vorba de concurenta in cazul serviciilor notariale - deoarece notarii exercita o activitate de interes public - asa cum o demonstreaza si articolul 45 din Tratatul CE, care prevede exceptarea activitatii notariale din sfera de aplicare a Directivei Serviciilor si implicit de la legea concurentei", se precizeaza in acelasi document.

De asemenea, UNNPR considera inadmisibil ca o institutie publica sa dezinformeze populatia in legatura cu rolul si activitatea unei alte institutii, respinge categoric aprecierile cuprinse in Raport si asigura opinia publica de deplina sa disponibilitate pentru optimizarea raporturilor si proceselor in care este implicata, in spiritul echitatii si al adevarului.

Consiliul Concurentei a prezentat joi concluziile unei investigatii demarate in aprilie 2008 pentru analizarea pietei imobiliare si a serviciilor conexe tranzactiilor imobiliare (servicii notariale, cadastru, evaluare, agentii imobiliare - n.r.).

Potrivit datelor colectate in timpul acestei investigatii costurile notariale din Romania sunt mai mari de 14 ori decat in Germania, de sapte ori decat in Portugalia, de cinci ori decat in Franta, de sase ori decat in Austria sau Spania si de patru ori decat in Belgia.

Topul tarilor in functie de taxele pentru o tranzactie imobiliara


Potrivit presedintelui Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, institutia pe care o conduce va propune comisiilor de specialitate din Parlament si Guvernului Romaniei eliminarea din cadrul legislativ a restrictiilor privind numarul de notari publici, a grilelor privind onorariile minime ale acestora in domeniul tranzactiilor imobiliare, a restrictiilor privind publicitatea si a celor legate de alocarea teritoriala a posturilor.
De asemenea, acesata a adaugat ca dereglementarea profesiei notariale si concurenta aparuta in aceasta piata va duce la o scadere a tarifelor de 30%.

Bogdan Chiritoiu a mai spus ca va sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor cu privire la informarea precara a consumatorilor de catre banci in legatura cu notarii selectati de acestea pentru efectuarea tranzactiilor prin credit ipotecar, mai ales in privinta informarii consumatorilor inca din faza initiala asupra tariferlor practicate de notari.

Potrivit datelor prezentate de Consiliul Concurentei, in structura costurilor obligatorii totale impozitul reprezinta 49%, serviciile notariale 41%, iar cadastrul si intabularea cate cinci procente fiecare.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri