Toate casele de schimb valutar, inclusiv cele care functioneaza in cadrul bancilor, vor fi obligate, incepind din 18 noiembrie a.c, sa respecte noi reguli privind informarea publicului care apeleaza la serviciile lor. Reglementarile in cauza fac obiectul Ordinului privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre agentii economici care desfasoara activitati de schimb valutar nr. 484, din 11/10/2005, publicat in "Monitorul Oficial", partea I, nr. 923, din 17/10/2005.

In primele luni de la inceputul anului 2005, cele mai multe reclamatii primite la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) vizau casele de schimb valutar. Potrivit autoritatii, una din trei astfel de societati nu respecta prevederile legale care le reglementeaza activitatea. Din controalele pe care inspectorii le-au efectuat reiese faptul ca un sfert din casele de schimb nu ofera clientilor informatiile corespunzatoare asupra comisionului perceput, iar o buna parte dintre acestea nu il afiseaza deloc. Pentru a elimina problemele des intalnite in acest sector, noul ordin stabileste masurile de informare a consumatorilor de care trebuie sa tina cont agentii economici, posesori de case de schimb valutar.





Ordinul nr. 484 din 11/10/2005 impune agentilor care efectueaza operatiuni de schimb valutar conditii drastice in ceea ce priveste modalitatea de afisare a tarifelor si stabileste conditiile in care cumparatorii trebuie informati asupra cursului de schimb din ziua respectiva. "Consumatorii au avut foarte multe probleme legate, in primul rand, de comision. Agentii care induceau in eroare in mod voit clientul afisau comisionul in locuri nevizibile sau cu litere foarte mici, aproape ilizibile. Prin aplicarea prevederilor cuprinse in acest ordin, preturile de vanzare si cumparare finale va trebui afisate efectiv. Este mai putin important daca va fi sau nu afisat comisionul, important este pretul final pe care il plateste omul, si sa se vada clar diferenta dintre cursul de cumparare si cel de vanzare", a declarat Catalin Teodorescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului.



Ordinul privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre agentii economici care desfasoara activitati de schimb valutar este intemeiat pe articolele 1 si 8 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, dar si pe un referat din 1 septembrie 2005, in care se face referire la cresterea numarului de reclamatii din partea unui numar mare de cetateni privind activitatea agentilor economici care desfasoara activitati de schimb valutar.

Noul act normativ schimba in mare parte regulile care trebuie respectate de catre casele de schimb valutar in ceea ce priveste modul de informare a consumatorilor. Pana acum, acestea aveau obligatia sa afiseze cursul de schimb practicat pe inscrisuri cu anumite dimensiuni. De la data intrarii in vigoare a noului ordin, regulile sunt mult mai stricte, fiind, practic, schimbata intreaga "filozofie" de conceptie a acestora. Astfel, se va extinde aria informatiilor care trebuie afisate, iar majoritatea afisajelor de tip electronic utilizate de multe case de schimb valutar trebuie dezafectate sau utilizate in alt scop.


Cursul se afiseaza si pentru bancnotele uzate sau scoase din circulatie


Potrivit articolului 1 din noul act normativ, toti agentii economici care desfasoara activitati de schimb valutar au obligatia de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor de schimb valutar, atat pentru operatiunile de vanzare, cat si pentru operatiunile de cumparare de valuta, prin afisare la loc vizibil. Afisarea se va face atat in interiorul, cat si in exteriorul casei de schimb valutar. Dar aceasta prevedere, precum si cele legate de conditiile care trebuie indeplinite de afisajul utilizat pentru informare se vor aplica in mod corespunzator si pentru operatiunile efectuate cu valute uzate, rupte sau iesite din uz. De asemenea, prevederile se vor aplica si in cazul monedelor ori instrumentelor de plata exprimate in valuta, de tipul voucherelor, cecurilor de calatorie si altora asemenea inscrisuri.

Una dintre noutatile cele mai importante este prevazuta la articolul 3 al actului normativ, potrivit caruia cursurile de schimb afisate trebuie sa includa comisioanele practicate de agentul economic, in cazul in care acestea exista.


Inaltimea minima a literelor - opt centimetri


Potrivit articolului 2, cursurile de schimb valutar, atat pentru operatiunile de vanzare, cat si pentru operatiunile de cumparare de valuta, care trebuie obligatoriu afisate si in exterior, si in interiorul casei de schimb, vor fi inscrise pe acelasi tip de suport sau panou, intr-o culoare contrastanta fata de culoarea de fond a panoului. Mai mult, fondul panoului de afisaj trebuie sa fie monocolor, fara degradeuri ori alte insemne grafice sau culori, iar informatiile in cauza trebuie "indicate in mod vizibil si intr-o forma neechivoca, usor de citit".

Potrivit articolului 5 al actului normativ, inaltimea minima admisa a literelor si cifrelor, pentru afisarea in exteriorul casei de schimb valutar a cursurilor de schimb, atat pentru operatiunile de vanzare, cat si pentru operatiunile de cumparare de valuta, va fi de 80 mm, grosimea de 10 mm, distanta dintre litere sau cifre de minimum 10 mm, iar distanta dintre cuvinte de minimum 20 mm.

Pentru afisajul interior, inaltimea minima admisa a literelor si a cifrelor pentru afisarea, atat pentru operatiunile de vanzare, cat si pentru operatiunile de cumparare de valuta, este de minimum 8 mm, grosimea literelor de 1 mm, distanta dintre litere de minimum 1 mm, iar distanta dintre cuvinte de minimum 2 mm.

Precizam ca ordinul intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in "Monitorul Oficial", adica la data de 18 noiembrie 2005. Pana atunci, toate casele de schimb trebuie sa se conformeze noilor prevederi legale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri