Dupa ce in luna octombrie 2009 devenea cel mai mare actionar al producatorului Perla Covasnei, Violeta Moraru se extinde pe piata apelor minerale cu o noua companie si un nou brand, cu care tinteste pana la finalul acestui an o cota de piata de 3%.
Azuga Waters este noul nume lansat de Violeta Moraru in hora apelor minerale, o piata estimata la 300 de milioane de euro, primul brand – Azuga Apa de Izvor – fiind deja prezent pe rafturile marilor lanturi de magazine din aceasta luna. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, Moraru detine 100% din actiunile Azuga Waters.

“Am ales acest moment pentru a lansa Azuga Waters intrucat cea mai buna perioada de a investi este cea de criza. Acum iti poti dimensiona businessul corect atat din punct de vedere al organizatiei cat si din punct de vedere al costurilor. Fiind inca in plina desfasurare, acest proiect nu are alocat un buget definit. Suntem dispusi sa investim atat cat vom considera ca este necesar astfel incat acest brand sa performeze la adevarata valoare a produsului care ii sta la baza”, a declarat, pentru Wall-Street, Violeta Moraru (foto).

Azuga Apa de Izvor are ca sursa un izvor de colectare aflat in localitatea Azuga, la 7 kilometri distanta de ultima asezare umana, fiind ambalata in aceeasi localitate, unde compania a inaugurat o sectie de ambalare moderna.

In conditiile in care un procent de 50% din piata apelor minerale este detinut de doi jucatori, restul de jumatate fiind foarte fragmentata, Moraru se asteapta ca pana la finalul acestui an, brandul Azuga Apa de Izvor sa atinga o cota de piata de 3%.

De asemenea, Violeta Moraru declara ca va continua sa dezvolte brandul Perla Covasnei, cu care vizeaza o crestere peste ritmul pietei de profil din Romania. Anul acesta, investitiile vor fi directionate in special in extinderea distributiei marcii Perla Covasnei. Compania a finalizat in 2009 investitiile de 2,5 mil. euro in marirea capacitatii de productie, suficienta pentru urmatorii cinci ani.

Totodata, Moraru intentioneaza sa creasca cota de piata a Perla Covasnei pana la 8% in urmatorii cinci ani, in prezent aceasta situandu-se la aproximativ 2%.

Potrivit acesteia, Perla Covasnei a raportat afaceri in crestere de peste 20% in 2009, comparativ cu 2008, cand compania a avut o cifra de afaceri de 20 mil. lei (5,4 mil. euro).

Moraru detine, impreuna cu Mixt-Elis, 33,01% din Perla Covasnei, dupa ce a cumparat detinerea lui Zoltan Balasz. Violeta Moraru a ocupat functia de director general al companiei Bere Azuga pana in luna aprilie 2009. Incepand cu luna mai 2009, Moraru ocupa functia de presedinte al Consiliului de Administratie Perla Covasnei.

Numele familiei Moraru este legat de una dintre cele mai importante tranzactii din FMCG-ul romanesc din 2009. Valerii si Violeta Moraru au vandut la inceputul lui 2009 70,7% din actiunile producatorului Bere Azuga catre Ursus Breweries pentru suma de 7,15 mil. euro.

Cine mai investeste in ape minerale

Anul trecut mai multi jucatori din FMCG-ul din Romania si-au anuntat intentia de a intra in industria apelor minerale, estimata la aproximativ 300 mil. euro. Cele mai importante companii pe acest segment sunt in prezent Romaqua (imbuteliatorul Borsec), Coca-Cola HBC Romania (Dorna) si European Drinks (Izvorul Minunilor), industria apelor minerale fiind printre putinele in care investitorii romani detin ponderea cea mai mare.

La randul sau, omul de afaceri Jean Valvis, cel care in anul 2002 iesea din afacerea Dorna Apemin in urma unei tranzactii de aproximativ 40 mil. euro, a anuntat lansarea unui nou brand de apa minerala – Aqua Carpatica. Investitia se ridica la 12,5 mil. euro, bani ce vor fi utilizati in constructia proiectului Greenfield, situat la 20 km de Vatra Dornei, reteaua de distributie, forta de munca si marketing. Jean Valvis: In toamna m-am gandit, pentru prima oara, sa plec definitiv din Romania

De asemenea, Ioan Balan, cel care a vandut in anul 2007 70% din actiunile producatorului Covalact, a cumparat in luna mai 2009 fabrica de ape minerale aflata in portofoliul Heineken Romania.

Si producatorul Tuborg este asteptat sa intre in magazinele din Romania cu un nou brand de apa minerala, dupa ce a anuntat ca isi extinde activitatea prin dezvoltarea unui proiect de tip Greenfield cu o investitia totala ce depaseste 10 mil. euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri