Reff & Asociatii, societatea de avocatura afiliata Deloitte Romania, a consiliat juridic tranzactii si finantari in valoare de peste un miliard de euro anul trecut, in crestere cu peste 42% fata de anul 2008, cand societatea a asistat tranzactii de circa 700 milioane de euro.
Potrivit casei de avocatura, mediul de business s-a schimbat, de pilda mandatele de restructurare a datoriilor au capatat treptat o poderere tot mai mare in activitatea firmei, in locul contractelor de acordare sau obtinere de finantare.

Cele mai importante tranzactii din 2009 nu au vizat restructurarile de credite, ci obtinerea de noi finantari, in valoare de sute de milioane de euro, in domeniile dezvoltarilor imobiliare si al lucrarilor de infrastructura. Din aceasta serie face parte asistarea companiei Romstrade, care a obtinut o finantare de 140 de milioane de euro de la Credit Suisse.

„Anul 2009 a fost fara indoiala unul dificil, aducand schimbari dintre care multe isi vor prelungi efectele dincolo de sfarsitul actualei crize economice. (...) Avocatii au resimtit aceasta scadere din plin, fiind afectate domeniile cu ponderea cea mai importanta in venituri. Ne-am sporit implicarea in domenii relativ noi, precum litigii fiscale si comerciale, insolventa, energie si sectorul public”, a declarat Alexandru Reff (foto), partener in cadrul firmei de avocatura Reff & Asociatii.

Anul trecut, Reff si Asociatii a fost consultantul juridic al fondului de investitii New Europe Property Investments (NEPI), care a preluat European Park Braila in schimbul sumei de 63 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare tranzactie imobiliara incheiata in 2009.

Tot in 2009, Deloitte Romania si Reff & Asociatii au acordat asistenta financiara, fiscala si, respectiv, juridica firmei INR Management Real Estate in vederea obtinerii unei finantari de zeci de milioane de euro de la BCR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri