Producatorul de lacuri si vopsele Fabryo Corporation, detinut de fondul suedez de investitii Oresa Ventures, a inregistrat o scadere de 7% in lei a cifrei de afaceri pe anul trecut, de la 163 mil. lei (44,2 mil. euro) in 2008, la aproximativ 151,5 mil. lei in 2009 (35,8 mil. euro).
“Pe core business (lacuri, vopsele, tencuieli decorative – n.red.) am crescut cu 4% in 2009, in conditiile in care piata a scazut cu 20%. Am inregistrat pierderi insa pe segmentul non core, adica cel destinat pietei auto (antigel, diluant auto – n.red.). Chiar daca partea de lacuri si vopsele reprezinta peste 90% din portofoliul de produse al companiei, segmentul auto este important valoric. Cu toate acestea, suntem multumiti ca am reusit sa trecem pe profit, unul foarte mare comparativ cu 2008”, spune Aliz Kosza, directorul general al Fabryo Corporation.

Producatorul de lacuri si vopsele a avut o pierdere neta de circa 275.000 de euro in 2008, potrivit datelor postate pe site-ul Ministerului de Finante.

Compania vizeaza pentru 2010 cresterea cotei de piata, precum si mentinerea cifrei de afaceri la nivelul din 2009.

“ Este posibil sa avem chiar si o crestere a afacerilor, insa pe noi ne intereseaza, in primul rand sa acumulam cota de piata si sa crestem profitul companiei”, mentioneaza Kosza.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri