Circa 780 de salariati ai CFR Calatori vor primi din 1 aprilie deciziile de concediere, preavizele expirand la 31 martie, iar separat de acestia alti 111 salariati vor fi disponibilizati de la SCRL, 73 de la Voiaj CFR si 41 de la Gevaro, a declarat presedintele FML, Iulian Mantescu.
Astfel, circa 780 de salariati de la CFR Calatori au primit preavizele de concediere care expira la 31 martie, iar alti 1.250 nu vor beneficia de salarii compensatorii deoarece au iesit la pensie sau si-au dat demisia, a precizat presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva (FML).

La CFR Marfa au fost disponibilizati, incepand cu 8 martie, aproximativ 4.800 de angajati, iar din luna mai alte 600 de posturi vor fi desfiintate la CFR Infrastructura.

Celor aproximativ 4.800 de angajati ai CFR Marfa ce au fost disponibilizati li se vor acorda intre 12 si 15 salarii compensatorii, in functie de vechime. Alti 1.500 de salariati din cadrul institutiei si-au dat demisia sau au iesit la pensie si nu vor mai primi salarii compensatorii.

Presedintele Federatiei Nationale Feroviare Miscare Comercial (FNFMC), Gheorghe Fratica, declara recent pentru ca peste 500 din cei 6.380 de angajati care au fost disponibilizati de la CFR Marfa sustin ca au fost trecuti pe lista abuziv, fara respectarea Codului Muncii, motiv pentru care au contesta in instanta aceasta decizie, scrie NewsIn.

Ministrul transporturilor si infrastructurii, Radu Berceanu, a comentat la inceputul lunii martie disponbilizarile de la CFR, afirmand ca nu se poate merge pe un sistem feroviar care nemultumeste pe toata lumea, cu un personal extrem de numeros, platit destul de bine si care "se infrupta" din banii publici.

"Atata vreme cat angajatii disponbilizati raman in posturi, se infrupta din banii dvs. (...) Nu se poate sa mergem pe un sistem feroviar care nemultumeste pe toata lumea si are un personal extrem de numeros, platit destul de bine si cu tot felul de facilitati. Nu cred ca e in regula. De-aia suntem pusi ministrii, administratori, ca sa echilibram lucrurile intre venituri si cheltuieli . Nu se poate ca o societate care primeste subventii din banii dvs, sa aiba cheltuieli salariale mai mult decat toate subventiile la un loc", a apreciat ministrul.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri