Consiliul Concurentei a declansat o investigatie privind infiintarea celor doua companii energetice, CN Electra si CN Hidroenergetica, pentru a evalua impactul acestor operatiuni asupra pietelor afectate, se arata intr-un comunicat al autoritatii.
"Vrem sa analizam compatibilitatea celor doua companii cu un mediu concurential normal, avand in vedere ca in urma restructurarii sectorului de producere a energiei electrice exista premisele crearii sau consolidarii unor pozitii dominante. De asemenea, functionarea noilor structuri poate duce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe piata comercializarii si furnizarii de energie electrica", a declarat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, potrivit NewsIn.

Potrivit procedurii, Consiliul Concurentei va lua o decizie cu privire la infiintarea celor doua companii in maximum cinci luni de la data la care notificarile au devenit efective.

CN Electra se va realiza prin fuziunea complexurilor energetice CE Rovinari, CE Turceni si CE Craiova, SNLO, Nuclearelectrica, Hidroserv Ramnciu Valcea si sucursalele HidroelectricaA: SH Ramnicu Valcea, SH Sibiu si SH Targu Jiu.

Compania va avea ca obiect principal de activitate producerea energiei electrice, urmand a desfasura si activitati de furnizare de energie electrica, producere, transport, distributie si furnizare de energie termica, exploatare a minelor si carierelor de lignit si producerea de combustibil nuclear.

CN Hidroenergetica se va realiza prin fuziunea sucursalelor SC Hidroelectrica SA: SH Bistrita, SH Buzau, SH Curtea de Arges, SH Hateg, SH Portile de Fier, SH Cluj, SH Oradea, SH Sebes, SH Slatina si SH Caransebes, filialele pentru Reparatii si Servicii Hidroserv Bistrita, Curtea de Arges, Sebes, Hateg, Cluj, Portile de Fier si Slatina, Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucuresti, Compania Nationala a Huilei si SE Paroseni si Sucursala Termoserv Paroseni din cadrul Termoelectrica.

CH Hidroenergetica va produce energie electrica, dar totodata va furniza energie electrica, producere, transport, distributie si furnizare de energie termica si exploatare a minelor de huila.

Consiliul Concurentei este interesat in obtinerea observatiilor si punctelor de vedere de la agentii economici terti (inclusiv concurenti si clienti ai partilor implicate), in legatura cu aceasta concentrare economica. Observatiile si punctele de vedere pot fi transmise prin fax sau prin posta

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri