Producatorii de materiale de constructii care se vor axa pe exporturi in acest an vor iesi cei mai castigati din 2010, in conditiile in care piata locala nu ofera prea multe alternative, potrivit Asociatiei Producatorilor de Materiale de Constructii din Romania (APMCR).
“Potrivit datelor pe care le avem, cifra de afaceri cumulata a producatorilor de materiale de constructii a scazut cu 25% in primele trei luni ale anului, fata de trimestrul intai din 2009. In ianuarie nu s-a lucrat deloc din cauza iernii, in februarie au fost temperaturi scazute care au ingreunat lucrarile, iar in martie, cand vremea s-a imbunatatit, constructoriii au asteptat ca statul sa inceapa lucrari importante, ceea ce nu s-a intamplat. In aceste conditii, 2010 nu se arata prea incurajator, iar singura sansa importanta a producatorul ar fi sa iasa la export”, spune Claudiu Georgescu, presedintele APMCR.

AdePlast Oradea, unul din cei mai importanti jucatori de pe piata mortarelor uscate, este unul din producatorii care a decis ca in acest an sa se concentreze puternic pe exporturi. Compania a livrat in februarie primul transport de marfa de materiale de constructii in Slovacia, dupa ce anul trecut a patruns pe pietele din Moldova, Ungaria si Italia.

Producatorul de materiale de constructii a livrat anul trecut de 400.000 de euro in Ungaria, iar in Moldova a livrat de la inceputul anului 100 de tone de produse.

Tinta companiei pentru 2010 este de a vinde 2.500-3.000 de tone de materiale de constructii in Moldova. De asemenea, un distribuitor din Italia a cumparat deja 50 de tone de materiale de construtie

De asemenea, Lasselsberger Romania, cel mai mare producator de gresie si faianta pe plan local, a anuntat recent ca si-a bugetat vanzari la export de circa 2 mil. euro, echivalentul a 5% din cifra de afaceri estimata pentru 2010. Printre destinatiile pe care le are in vizor se numara Serbia, Republica Moldova, Iran, Irak si Africa de Sud.

Lasselsberger Romania a exportat incepand cu anul trecut pe pietele din Grecia si Bulgaria, cand exporturile au avut o pondere de 1% in totalul cifrei de afaceri.
In opinia lui Georgescu, sectorul imobiliar va continua sa fie foarte slab si in 2010, lipsa marilor constructii logistice semnaland apatia dezvoltatorilor.

“Nimeni nu construieste. Nu vedeti ca numarul autorizatiilor de constructie scade in fiecare luna?”, precizeaza Georgescu.

Numarul autorizatiilor de constructie pentru cladiri rezidentiale eliberate in luna februarie a scazut cu 39,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 2.272 de autorizatii, arata datele Institutului National de Statistica (INS).

Din cele 2.272 de autorizatii eliberate in luna februarie, 66,8% sunt pentru zona rurala.

In total, in primele doua luni ale acestui an au fost eliberate 4.176 autorizatii de constructie pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 32,7% fata de perioada similara a anului precedent
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri