12 Mai 2010

Videanu: Renunt la ideea de a accesa fonduri europene pentru Marmosim



Ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri, Adriean Videanu, a declarat ca, in calitate de actionar, a renuntat la ideea ca Marmosim sa acceseze fonduri europene, "pentru a evita orice comentariu cu putinta legat de acest lucru".
Ministrul a subliniat totodata ca aceasta initiativa, privind accesarea de fonduri europene, apartinuse managementului societatii Marmosim, potrivit NewsIn.

Adriean Videanu a cerut, intr-o scrisoare trimisa CE, opinia comisarului european pentru dezvoltare regionala despre intentia firmei Marmosim, al carei proprietar este, de a lua fonduri UE printr-un program operational la care Ministerul Economiei este autoritate de management.

La sfarsitul lunii aprilie, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri anunta printr-un comunicat ca "a fost informat de managementul societatii Marmosim, companie al carei actionar este, ca intentioneaza sa aplice pentru accesarea de fonduri europene prin POS-CCE" si ca, "luand act de aceasta intentie, din dorinta de a nu exista nici un fel de suspiciune sau interpretare in privinta aplicarii pentru accesarea de fonduri europene si in deplina transparenta fata de Comisia Europeana", ministrul Videanu a solicitat si punctul de vedere al CE pe aceasta tema.

Scrisoarea a fost trimisa de Videanu comisarului european pentru dezvoltare regionala, Johannes Hahn, iar in text ministrul admite indirect ca este in conflict de interese, potrivit legislatiei romane, care stipuleaza ca functia de membru al Guvernului este incompatibila, printre altele, cu "calitatea de membru al unui grup de interes economic".

Astfel, potrivit scrisorii, compania Marmosim - unde ministrul sustine ca este actionar majoritar "in calitate de persoana particulara" - avea intentia de a depune un proiect pentru obtinerea de fonduri structurale prin programul operational sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" (POS-CCE).

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri actioneaza in calitate de autoritate de management pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice", iar Marmosim, firma lui Videanu, este cel mai mare producator de roci ornamentale din Romania.

"Dat fiind ca doresc neaparat sa evit probleme de orice natura, as aprecia daca ati putea sa va exprimati opinia asupra acestei chestiuni, in conditiile in care ar putea avea conotatii delicate", se spune in scrisoarea trmisa comisarului european de catre ministrul Videanu.

Scrisoarea a fost trimisa de Videanu in calitate de ministru al Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si poarta antetul Guvernului Romaniei.

Potrivit legislatiei romanesti (Legea 161/2003, actualizata), prin conflict de interese se intelege situatia in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care ii revin potrivit Constitutiei si altor acte normative, se arata in lege.

Persoana care exercita functia de membru al Guvernului este obligata sa nu emita un act administrativ sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu ia sau sa nu participe la luarea unei decizii in exercitarea functiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sau ori rudele sale de gradul I, in caz contrar actele administrative emise sau actele juridice incheiate fiind lovite de nulitate absoluta.




Citeste si