Un nou studiu demonstreaza ca exista oportunitatea de a alimenta Europa si Africa de Nord exclusiv cu energie regenerabila pana in 2050, daca aceasta idee e sustinuta de o piata unica de energie europeana, corelata cu o piata similara in Africa de Nord.
Studiul, realizat de PricewaterhouseCoopers, in colaborare cu cercetatori de la Institutul Potsdam de Cercetare a Impactului Climatic (PIK), Institutul International pentru Analiza Aplicata de Sisteme (IIASA) si Forumul Climatic European (ECF), a elaborat primul ghid in vederea atingerii obiectivului stabilit pentru anul 2050, de a avea un sector energetic 100% regenerabil in Europa si Africa de Nord.
Transformarea sectorului energetic pe baza unor surse 100% regenerabile ar solutiona problemele legate de securitatea energetica si alimentarea cu energie, renuntand la generarea de electricitate pe baza de carbon si, in acelasi timp, contribuind substantial la reducerea lipsei de resurse de energie primara in Europa.

"In acest moment, peste 50% dintre capacitatile de productie ale energiei electrice din Romania sunt pe baza de carbune sau hidrocarburi. Multe dintre centralele termoelectrice din tara noastra sunt depasite din punct de vedere tehnic, nu respecta cerintele europene in privinta efectelor asupra mediului inconjurator si se apropie de sfarsitul duratei de viata proiectate. Inlocuirea sau reabilitarea acestor centrale termoelectrice presupune investitii majore si un orizont indelungat de recuperare a investitiei", a declarat Alexandru Lupea (foto), Partener, Servicii de Audit PricewaterhouseCoopers Romania.

Luand in considerare infrastructura existenta si capacitatile de generare a energiei, si pornind de la recunoasterea necesitatii unui sistem energetic transnational, sistemul propus, SuperSmart Grid, ar permite echilibrarea cererii si ofertei de energie, independent de momentul si locul unde este generata energia.

Cercetatorii au studiat politicile, pietele, investitiile si prezenta infrastructurii necesare pentru a atinge obiectivul de 100% energie regenerabila, stabilind reperele financiare, de infrastructura si de politici guvernamentale pentru cei care iau deciziile in materie de politici si de afaceri.

„Orice investitie in noi capacitati de productie a energiei electrice pe baza de carbune sau de hidrocarburi se va confrunta cu incertitudini in privinta cadrului de reglementare al emisiilor de dioxid de carbon, prin costul tonei de carbon generata in atmosfera. In aceste conditii, este de asteptat ca investitia in capacitati de productie a energiei regenerabile sa devina foarte atractiva pentru marii jucatori din domeniu, in ciuda costului mai ridicat al Mw/h instalat. Aceasta pentru ca actualul cadru legislativ din Uniunea Europeana incurajeaza productia de electricitate din surse "verzi" prin acordarea de subventii si tarife mai atractive, iar, pentru sursele regenerabile de energie, legislatia viitoare din domeniul emisiilor de dioxid de carbon nu poate aduce decat vesti bune”, mai spune Alexandru Lupea.

Studiul s-a axat pe examinarea surselor de electricitate 100% regenerabile, luand in calcul potentialul resurselor naturale din punct de vedere al pietei si infrastructurii, dar a recunoscut ca, in afara de resursele regenerabile, mai sunt si alte cai de a reduce consumul de carbon in viitor. Printre cele mai importante se numara extinderea utilizarii energiei nucleare si dezvoltarea colectarii si stocarii carbonului (CCS) pentru arderea de combustibili fosili.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri