Patronii grupati in Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) cer simplificarea procedurii de eliberare a Certificatului de atestare fiscala a persoanelor juridice, prevazuta de Ordinul 448/1999, emis de catre Ministerul Finantelor. Se invoca faptul ca procedura neoficiala, incetatenita de facto in administratii, face ca termenul de eliberare, de 5 zile, sa ajunga la luni de zile, iar contribuabilul pierde oportunitati de afaceri din cauza unui document, considerat fara prea mare importanta in cele mai multe situatii.

Potrivit Anexei nr. 5 a ordinului in cauza, organul fiscal are 7 obligatii, printre care se numara aceea de a consulta dosarul fiscal al contribuabilului si fisa de evidenta analitica a platitorului. Dar, ordinul "generos" prevede pentru contribuabil doar 2 obligatii, adica depunerea cererii de eliberare si plata unei taxe de timbru. Functionarii "au avut grija" sa echilibreze balanta, punandu-l pe contribuabil sa alcatuiasca dosarul in cauza, desi majoritatea documentelor ar trebui sa se afle in institutie.

Un dosar, de parca ai vrea sa cumperi Banca Nationala!

Presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, a precizat in timpul unei conferinte de presa ca, in realitate, pe langa cele doua obligatii impuse contribuabilului, "sunt instituite proceduri birocratice, diferite la nivel teritorial, cu durate indelungate, cu cheltuieli si risipa de energie din partea agentilor economici", astfel ca termenul maxim de cinci zile nu mai poate fi respectat. Practic, solicitantul trebuie sa depuna la dosar cel putin 16 tipuri de acte, majoritatea existente la organul fiscal teritorial. Printre acestea se numara, spre exemplu: actul constitutiv - in copie, ultima balanta de verificare semnata si stampilata pe toate paginile, ordinele de plata - in copie si original - a obligatiilor catre buget, certificate de atestare fiscala pentru punctele de lucru si sucursale, contractul pentru sediu, declaratii pe proprie raspundere privind controlalele avute, puncte de lucru, datorii la bugetul de stat etc, etc.

Apoi, contribuabilul, cu o declaratie tip completata, dar obtinuta contra-cost de la un serviciu particular de copiere, in administratii fiind rareori gasita in original, trebuie sa se deplaseze personal la nu mai putin de 6 ghisee: gestiune declaratii, gestiune declaratii - arhiva, colectare-executare silita persoane juridice, compartiment autorizatii, serviciul de colectare-executare silita persoane fizice si compartiment juridic.

Dupa inregistrarea cererii, se face al treilea pas, adica cel al "verificarii contribuabilului", care debuteaza cu prezentarea la un inspector, unde se "regleaza" fisa de platitor. Doar ca aici coada este suficient de mare, astfel ca termenul mediu, doar pentru aceasta operatie, depaseste doua-trei saptamani in majoritatea cazurilor, in special in Bucuresti.

Potrivit studiului de caz prezentat de Ovidiu Nicolescu, in nici o situatie monitorizata termenul de eliberare prevazut de lege nu a fost respectat, existand cazuri de eliberari si dupa 5 saptamani de la inceperea demersurilor, cand, de obicei, nu mai ai nevoie de respectivul document.

Ca alternativa, patronii propun procedura on-line

Patronii acuza aceasta birocratie pe care trebuie s-o suporte, desi nu este reglementata. Ei considera ca bulibaseala existenta in administratiile financiare se datoreaza, in primul rand, inexistentei unui management al circuitului documentelor oficiale. In final, nu cetateanul ar trebui sa fie cel care "plimba" hartii de la un ghiseu la altul si nici sa prezinte documente deja existente acolo, gen declaratii. In cel mai rau caz i s-ar putea cere clarificarea unor debite, in cazul in care exista vreo suspiciune.

Practic, patronii cer Ministerului Finantelor solutionarea favorabila a acestei situatii hilare prin respectarea legii si chiar solicita public implementarea procedurii on-line pentru eliberarea acestor documente.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri