30 Iunie 2010

Coca Cola Romania si-a majorat capitalul social cu 58,9 mil. lei



Producatorul de bauturi racoritoare Coca Cola HBC Romania si-a majorat capitalul social cu 58,9 milioane lei, de la 313,5 milioane lei la 372,4 milioane lei, potrivit unui anunt publicat in Monitorul Oficial.
Astfel, compania isi majoreaza numarul de parti sociale de la 31,3 milioane la 37,2 milioane.

"Capitalul social al societatii (Coca Cola HBC Romania n.r.) este divizat in 37.242.733 de parti sociale, fiecare avand o valoare nominala de 10 lei", se arata in anunt.

Vanzarile in volum ale Coca-Cola in Romania au scazut in anul 2009 cu 12%, la 174,1 milioane navete, de la 198 milioane navete comercializate in anul precedent.

Producatorul de bauturi racoritoare Coca Cola HBC Romania si-a mai majorat capitalul social cu 65,5 milioane lei, de la 247,9 milioane lei la 313,4 milioane lei, la inceputul lunii martie.



Citeste si