Intr-un interviu acordat Wall-Street, James Otto, expert international in fiscalitatea din sectorul minier, explica ce masuri ar trebui sa ia Guvernul pentru a incuraja investitiile in domeniu si pentru a pune Romania pe harta miniera globala.
James Otto (foto): Este vorba despre un studiu pe care l-am facut (privind fiscalitatea din industria miniera romaneasca, 2009 - n. red.) pentru a vedea care este impactul total al politicii fiscale comparativ cu alte tari. Ceea ce am facut a fost sa fixez un model standard pentru aur – este vorba despre o mina de aur de dimensiuni medii, mult mai mici decat cele ale proiectului Rosia Montana. Am aplicat acest model standard pe sistemul fiscal romanesc, iar concluzia a fost ca este un sistem cu o fiscalitate foarte mare, care nu ajuta nici investitorii straini, nici pe cei nationali, care nu ajuta nici macar rezervele statului.
Daca fiscalitatea este prea mare, nici rezervele statului nu se imbogatesc. Investitorii nu vin, deci nu platesc taxe care de altfel ar fi mers la buget. Sistemul fiscal este de asa natura incat ar fi imposibil pentru companiile miniere mici si medii sa faca suficient profit pentru a opera in Romania, ceea ce inseamna ca pe termen lung vom asista la un declin al industriei, ca investitii nu vor fi facute, ca expertiza muncitorilor calificati va fi pierduta. Iar Romania are o istorie de 1.000 de ani de minerit si ar fi pacat sa se piarda.
Wall-Street: Ce pasi ar trebui sa faca Romania pentru a-si relansa industria miniera?
James Otto: Cred ca este destul de simplu: este important ca Romania sa arate ca urmeaza litera legii, ca Guvernul priveste cu buna-credinta proiectele din domeniu. Perceptia jucatorilor din industrie mondiala cu privire la Romania este ca aici nu e un loc unde poti face afaceri, unde urmezi legile.
Wall-Street: Vorbim despre o imagine proasta a Romaniei pentru mediul de afaceri in general?
James Otto: Cred ca da, dar mai ales pentru industria mineritului. Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a cheltuit atatia bani, urmeaza practicile internationale din domeniu si face mult mai mult decat majoritatea companiilor din acelasi domeniu si totusi inca nu pot obtine avizul de baza pentru a demara. Nu stiu detalii cu privire la blocarea evaluarii de mediu, dar stiu ca RMGC a adoptat practicile internationale privind protectia mediului.
Wall-Street: La ce va referiti cand spuneti ca Rosia Montana face mai mult decat alte companii?
James Otto: Ma refer la volumul mare de investitii pe care le-au facut chiar inainte de a primi toate permisiunile pentru a demara proiectul. Este vorba despre mult mai multa implicare in dezvoltarea comunitatii locale. In cele mai multe tari, odata ce ai finantarea necesara pentru proiect, dureaza intre 5 si 7 ani pana la inceperea productiei, inclusiv constructia minei care poate se poate intinde pe mai multi ani. Dar aici, cat mai dureaza?
Aici vorbim despre o perioada de doua sau de trei ori mai extinsa – pana si in tarile mai conservatoare dureaza mai putin. De exemplu, SUA este plina de ONG-uri care lupta pentru ecologie, acolo dureaza pana 7 ani sa obtii toate avizele necesare, dar este sigur ca intregul demers e unul logic, ca-l vei obtine daca ai indeplinit toate cerintele impuse. Cred ca problema in Romania este ca nimeni nu stie cine ia deciziile – tehnocratii sau politicienii. Perceptia lumii industriale din sectorul mineritului este ca sectorul de profil ar trebui sa fie mai putin politizat si mai mult tehnicizat. O investitie la scara mare ar trebui sa fie facuta pe baze tehnice. Sunt masurile de protectie a mediului potrivite sau nu? Este sistemul fiscal adecvat – da sau nu? Totul ar trebui sa fie facut avand in vedere criterii tehnice.
Wall-Street: In studiul dvs. ati remarcat ca unul dintre avantajele pe care Romania le are este nivelul mai scazut al impozitului pe castiguri. In conditiile in care se vorbeste despre majorarea acestuia incepand cu 2011, cu ce va ramane Romania la capitolul avantaje?
James Otto: De fiecare data cand maresti taxele descurajezi investitiile. Dar o cota unica de 16% este un nivel destul de scazut, deci nu cred ca o eventuala crestere va descuraja investitorii. La fel si TVA, care nu prea are efect asupra industriei noastre, pentru ca importi materii prime si exporti mare parte din produse. Deci vorbim despre un impact mic al cresterii TVA, dar despre unul mai substantial in cazul cotei unice. Cele mai multe companii ar putea considera o cota unica de 20% destul de rezonabila.
Cred insa ca mai ingrijorator este faptul ca in Romania statul inca mai detine actiuni in cadrul companiilor. In cele mai multe cazuri, daca statul are 20% dintr-o companie, atunci plateste pentru acele actiuni, nu le dobandeste automat. In ceea ce priveste acest proiect (RMGC), statul are aproape 20% din detineri pentru care nu a trebuit sa plateasca, deci pentru care i se vor plati dividende, care se adauga taxelor si impozitelor pe care le incaseaza. Aprope niciun alt stat nu beneficiaza de un astfel de statut. Mai sunt tari din Africa, unde participatia dobandita gratis a statului ajunge in jurul a 10%, dar aceste state sunt in general extrem de sarace. Restul lumii nu mai procedeaza asa.
Wall-Street: Este privita participatia statului ca un impediment pentru potentialii investitori straini?
James Otto: Am o experienta indelungata cu guvernele multor state si am realizat un studiu la nivel international, atat printre randurilor celor mai mici, cat si mai mari. Peste 50% dintre companiile intervievate au declarat ca nici macar nu ar pune piciorul intr-o tara in care statul ar avea participatii pentru care nu ar plati. In studiul meu, investitorii au spus ca nici macar nu s-ar uita la o astfel de tara, sunt atat de multe alte tari in care s-ar putea duce.
Wall-Street: Considerati ca unul dintre pasii necesari relansarii industriei miniere romanesti ar fi ca statul sa nu detina participatii in cadrul companiilor de profil?
James Otto: Da, este unul dintre marile impedimente. Cel mai important impediment este perceptia investitorilor straini potrivit careia nu poti face afaceri aici. Pe locul doi este aceasta “lege nescrisa” a participatiilor statului atat in companiile mai vechi, “mostenite”, cat si in cele noi, ca de exemplu RMGC. Daca se stia ca Romania nu face asta in cazul fiecarui proiect, ca nu face asta pentru proiectele noi, atunci ar fi fost cu totul si cu totul alta situatie pentru ca nicio companie nu va veni in Romania stiind ca 20% din profit va merge de asemenea la stat. Investitorii straini sunt foarte atenti la taxe si redevente si daca ceva nu le convine, au atatea tari la dispozitie unde se pot duce.
Wall-Street: Sunteti pesimist in ceea ce priveste sansele Romaniei de a recupera lacunele acumulate in timp – in materie de tehnologie, de politica fiscala in domeniul mineritului?
James Otto: Nu, cred ca daca acest proiect va fi demarat, atunci va avea un impact major in incurajarea de noi investitii in domeniu. Ar fi un proiect-pionier, care ar arata ca se poate face business aici. Acum insa, situatia pare una foarte dificila, dar daca proiectul continua, atunci va transmite un mesaj in intreaga industrie: “poti sa faci afaceri in Romania!”.
Daca Guvernul va renunta la a mai avea participatii in cadrul companiilor fara a plati si va impune practici-standard, ca in alte industrii, atunci investitorii vor veni pentru ca resursele Romaniei sunt chiar bune. Daca ai un mare zacamant de aur, sansele sunt mari ca si alte bogatii sa fie descoperite sau analize mai in profunzime. Daca ne uitam la regiune, Romania a iesit de sub regimul comunist si poate sa dureze o generatie-doua pana sa fie adoptate noi idei in sectorul privat.
Wall-Street: Sunteti pentru prima data in Romania, ati fost si la Rosia Montana?
James Otto: Nu, am vizitat doar Bucurestiul, o capitala care ar putea deveni un magnet pentru turisti daca s-ar reconstrui Centrul vechi. Cred ca industria din Romania poate sa potenteze si turismul, avand in vedere marele potential care inca nu este exploatat. Am un exemplu in acest sens: Malaezia. Au construit o mina intr-un loc unde nici macar strazi nu erau si au reusit sa imbine industria cu turismul – au amenajat oaze salbatice, localnicii au invatat sa atraga investitorii. Este destul de comun in ziua de astazi ca proiectele miniere sa fie tot mai implicate in dezvoltarea durabila a zonei in care sunt exploatate resursele, prin diversificarea economiei locale.
Azi, companiile miniere au multi actionari, care cer sa ca dezvoltarea sa fie una de durata. Exista si bune practici stabilite la nivel international in ceea ce priveste construirea si gestionarea relatiei cu comunitatea locala. Acum doua decenii, nicio tara din Asia nu avea vreo lege in ceea ce priveste protectia mediului, dar in prezent fiecare tara are astfel de prevederi, precum si sectiuni speciale pentru industria miniera. Face parte din modul in care faci business. Industria miniera este foarte diferita de cea de acum 20 de ani. Intr-adevar, faci o mare groapa, dar astazi statul zice “daca vrei sa faci o mare gaura in pamant, atunci trebuie sa ne dai banii, drept compensatie”.
Wall-Street: Daca ar fi sa dati un sfat Guvernului Romaniei pentru dezvoltarea sectorului minier, care ar fi acela?
James Otto: I-as sfatui sa lase sectorul privat sa-si asume toate riscurile si sa trateze industria miniera ca pe celelalte sectoare. Sa lase dezvoltarea domeniului pe mana celor privati pentru ca statul nu prea se pricepe la astfel de business-uri. Daca statul se incapatineaza sa-si mentina controlul asupra companiilor din sectorul minier, atunci ele vor deveni adevarate gauri negre, in loc sa genereze bani la buget.
Wall-Street: Ce masuri ar trebui sa ia Guvernul pentru a incuraja sectorul minier?
James Otto: Cred ca este o politica fiscala nepotrivita. In plus, daca statul are participatii in companiile din domeniu pentru care nu a platit, atunci investitorii vor prefera sa investeasca in alte piete. Statul trebuie sa-si intoarca privirea catre sectorul privat.
Interviul a avut loc cu ocazia conferintei internationale despre impactul direct si indirect al Proiectului Rosia Montana in economia Romaniei. James Otto, invitat in cadrul conferintei, a lucrat pentru agentii, guverne si companii miniere din peste 50 de tari pe probleme legate de politica miniera, legi si fiscalitate. Este autor de carti si colaboreaza cu Banca Mondiala.
Intr-o analiza comparativa privind sistemul fiscal romanesc si impactul sau asupra proiectului de la Rosia Montana, Otto a concluzionat ca, pe baza datelor din 2009, nivelul impozitului pe venit este cel mai mare avantaj de catre beneficiaza investitorii straini.
Potrivit analizei lui James Otto, statului roman ii vor reveni venituri care se incadreaza intre 44% si 48% din fluxul de lichiditati ale proiectului (excluzand cheltuielile cu programe sociale) si intre 51% si 55% (daca se includ cheltuielile cu programele sociale).
"Regimul fiscal aplicabil sectorului minier din Romania este deosebit de ridicat, de 72,8%", a subliniat expertul.
Tarile care au beneficiat de investitii ridicate in sectorul minier si recunoscute pentru ca obtin o "cota justa" din veniturile fiscale derivate de obicei din minele de aur "au o rata de impunere efectiva totala fara discount cuprinsa intre 40% si 70% - pe baza supozitiilor de preturi si costuri aflate sub nivelurile aproape record din 2009", a mai adaugat James Otto.
Proiectul minier al companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) are o contributie potentiala de 19 miliarde de dolari la produsul intern brut al Romaniei, prin prisma efectului de multiplicare generat de proiect pe intreaga sa durata de viata (27 de ani), potrivit oficialilor Gabriel Resources, companie canadiana care detine 80,46% din actiunile RMGC. Restul de 19,31% este detinut de Romania Minvest Deva, iar 0,23% este in mainile unor actionari minoritari.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
