Pe baza scenariilor construite, reprezentantii firmei de consultanta AT Kearney sustin ca o parte din industriile locale vor atinge punctul maxim al crizei financiare la sfarsitul acestui an sau mijlocul lui 2011, economia locala urmand sa nu intalneasca un ritm relevant de crestere ca in perioadele precedente. Cu toate acestea, in industria bunurilor de larg consum exista domenii care vor trezi in continuare apetit investitional, fie in urmatoarele luni, fie in 2011.
Tranzactiile anuntate in prima jumatate a acestui an, precum vanzarea operatiunilor Cadbury Romania catre fondul de investitii Oryxa Capital sau a pachetului majoritar de actiuni Delaco catre francezii de la Bongrain, reflecta faptul ca jucatorii isi reanalizeaza planurile pentru Romania si incearca sa isi adapteze strategiile pentru un climat economic in crestere catre o economie in stagnare, a declarat pentru Wall-Street Michael Weiss (foto), directorul executiv al filialei romanesti a AT Kearney.

In opinia sa, tranzactiile reprezinta “o solutie interesanta, insa deloc usoara”, necesitand o abordare profesionala pentru atingerea unor obiective si evitarea unor posibile pierderi financiare ulterioare.

Industria bunurilor de larg consum din Romania este marcata de o diversitate a modelelor de business, foarte multe companii globale si jucatori locali intrand in competitie stransa pe aceleasi categorii de produse.

“Dupa cum este evident, performanta in Romania nu tine numai de dimensiune, ci mai ales de stategia de business optima pentru a exploata o nisa in cel mai potrivit mod cu putinta. Pe langa acest aspect, FMCG-ul local este supus unei presiuni impresionante din partea retailerilor. Studiile noastre recente arata faptul ca Romania este una dintre cele mai saturate piete de retail. Acest grad ridicat de saturatie coroborat cu o scadere de doua cifre a vanzarilor ca urmare a climatului economic dificil amplifica presiunea asupra industriei FMCG”, explica Weiss.

Potrivit acestuia, vom asista in lunile urmatoare la activitati de consolidare mai ales in zona industriei lactatelor si a carnii. “Ne asteptam ca in 2011 sa vedem o crestere a activitatilor de M&A (mergers&acquisitions) la nivelul intregii industrii de bunuri de larg consum din Romania. Majoritatea companiilor relevante s-au folosit de avantajele obtinute in timpul perioadelor de crestere economica pentru a supravietui crizei financiare. Insa pentru cele mai multe companii din FMCG aceste solutii-tampon nu vor fi suficiente pentru a supravietui inca 2-3 ani in contextul economic cu care ne confruntam”, adauga Michael Weiss.

Cititi si Topul celor mai importante tranzactii in FMCG la 6 luni
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri