Investitie de 150.000 euro pentru o locatie de petrecere a timpului liber, langa Bucuresti

Dupa o investitie de 150.000 de euro, compania Wanted Web Development a inaugurat TreeHouse, o destinatie de petrecere a timpului liber cu piscina, lac artificial si spatii de joaca pentru copii, la 30 de minute de Capitala.

TreeHouse este un mic „country” club, situat in comuna Lunguletul, judetul Dambovita, la 30 de minute de Bucuresti. Locatia verde poate gazdui evenimente familiale sau corporative, teambuildinguri, cursuri, pentru un numar de circa 30 de persoane.

Totodata, spatiul de 3.000 de metri patrati, permite organizarea unor evenimente in aer liber cu o participare mai larga.

“Investitia a fost de 150.000 de euro si ne asteptam ca suma sa fie recuperata in totalitate intr-o perioada de 3 ani”, a declarat pentru Wall-Street, Radu Gherasim, managing partner Wanted Web Development.

De asemenea, el adauga ca investitia a constat in amenajarea spatiului si dotarea acestuia cu facilitati precum piscina, lac artificial, teren de sport, loc de joaca pentru copii, zona de relaxare, zona pentru gratar si servirea mesei, dusuri si vestiare.

Toate acestea sunt puse la dispozitie in mod exclusiv, deoarece inchirierea se face integral, fie pentru o jumatate de zi, fie pentru o zi intreaga.

In plus, Gherasim spune ca preturile difera in functie de perioada din saptamana in care se rezerva spatiul, dar si de amploarea evenimentului si numarul de persoane participante. Asadar, pentru grupuri mici, de pana la 20 de persoane, pretul este de 100 de euro pentru jumatate de zi, de luni pana joi, iar vineri sambata si duminica, tariful ajunge la 200 de euro pentru jumatate de zi. In schimb, pentru grupuri mari, preturile sunt disponibile pe baza de ofertare directa.

“Pentru inceput preconizam ca vom atrage grupuri mai mici, in special la sfarsit de saptamana, insa ne asteptam si la cereri din zona de business, in timpul saptamanii, pentru conferinte sau intalniri mai inedite”, adauga Gherasim.

Inca doua locatii similare vor fi inaugurate in primavara anului 2011, TreeHouse Baldana si TreeHouse Zona Nord.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri