Hidroelectrica intentioneaza sa construiasca in urmatorii 5-7 ani, in parteneriat, peste 50 de centrale hidroelectrice noi, inclusiv Tarnita-Lapustesti, investitii totale de trei miliarde de euro, a declarat, miercuri, directorul general al producatorului de electricitate, Mihai David, potrivit Mediafax.
"Planul de investitii pe urmatorii 5-7 se ridica la trei miliarde de euro, in care este inclusa si unitatea Tarnita-Lapustesti, al carei cost va fi de peste un miliard de euro. Circa doua miliarde de euro vor fi alocate pentru constructia unor centrale noi, in parteneriat", a afirmat David, intr-o conferinta de presa.

Compania intentioneaza sa lanseze public aceste proiecte in aceasta luna, dupa ce conducerea Hidroelectrica va obtine aprobarile AGA.

"Voi trimite scrisori de invitatie pentru marile corporatii europene, precum RWE, E.ON (ambele din Germania), GDF Suez (Franta), Verbund (Austria), Statkraft (Norvegia). Poate Iberdrola (Spania) sa se uite la un lant de centrale de genul asta. Primii interesati ar fi companiile care deja au cumparat hidrocentarele mici in Romania. La Energy Holding sau Romelectro nu voi trimite, ca vor citi in ziar. Pentru fiecare proiect vom avea o comisie, in baza ordinului de ministru (al Economiei - n.r.)", a spus David.

Pe raul Olt va fi construita o centrala de 25 MW (71 milioane euro), pe raul Buzau un total de 11 centrale de 110 MW (325 milioane euro), pe raul Mures 10 centrale de 40 MW (249 milioane euro), pe raul Aries sapte centrale de 30 MW (246 milioane euro), pe raul Somes 19 centrale de 60 MW (623 milioane euro) si pe raul Siret doua centrale (100 milioane euro), pentru care documentatia nu este deocamdata finalizata.

Suma totala necesara acestor investitii se ridica la 1,6 miliarde euro, iar centralele vor produce anual 908 GWh de electricitate, a adaugat David.
Pe langa aceste proiecte, compania va trebui sa investeasca in lucrari de retehnologizare a unor hidrocentrale aflate pe lacurile mari din tara, precum Stejaru, Vidraru sau Retezat.

"Retehnologizarile vor fi finantate din surse atrase, iar sumele totale pentru aceste proiecte se ridica la 390 milioane euro. Pentru centrala de la Stejaru discutam deja cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare", a precizat David. Hidroelectica este controlata de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.

Compania a inregistrat la sapte luni un profit operational de 890 milioane lei, cu 48% mai mare fata de nivelul din perioada similara a anului trecut si cu 100 milioane lei peste intregul castig operational din 2009.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri