Compania romaneasca Biogenis, detinuta de Banca Poloneza de Celule Stem (PBKM), cea mai mare banca de profil din Polonia, a inaugurat o unitate de stocare a celulelor stem in Bucuresti.
Pana acum, Biogenis stoca probele de celule stem in banca din Polonia, la Varsovia, grupul numarand in prezent 35.000 de clienti. Unitatea devine astfel cea de-a treia din cadrul grupului Famicord.

"Investitia realizata in noua unitate de stocare din Bucuresti face parte din strategia de dezvoltare a grupului Famicord, Suntem siguri ca deschiderea bancii din Bucuresti va atrage clienti noi si dorim ca in doi-trei ani sa aducem investitii suplimentare de aproximativ doua milioane de lei, precum si si 20 de noi angajati", a declarat Jakub Baran, presedintele PBKM.

Capacitatea de stocare a unitatii din Bucuresti este de 8.000 de unitati in prezent, cu posibilitate de extindere, iar biologii sau au fost pregatiti atat in Romania, cat si in Polonia.

Un depozit personal de celule de stem este sange recoltat din cordonul ombilical la nastere, conservat la temperaturi foarte joase, care mai apoi pot fi folosite in tratarea unor boli de sange.

"Prima plata, pentru stocarea in Romania, se face dupa nastere, parintii avand nicio obligatie financiara inainte de aparitia copilului pe lume, au mai precizat oficialii Biogenis.

Biogenis a fost infiintat in 2007, pachetul majoritar de actiuni fiind detinut de PBKM. In noiembrie 2009, Enterprise Venture Fund I, fondul de venture capital administrat de Enterprise Investors, a devenit actionar majoritar prin achizitionarea a 50,1% din Banca Poloneza de Celule Stem, in urma unei tranzactii cifrate la 4,4 milioane de euro.

In general, tarifele tracticate de centrele private de stocare a celulelor stem se ridica la sute de euro si pot atinge, lejer, miile. Astfel, pentru recoltarea si procesarea recoltei de celule, firmele specializate cer in jur de 1.000 de euro la care se adauga alte costuri, in functie de contractul incheiat.

Taxa anuala de depozitare merge pana la 50 de euro, dar se pot acorda discounturi de 10%-20% pentru cel de-al doilea copil. In general, se achita o suma de 100 de euro la semnarea contractului, restul fiind achitat astfel: jumatate cu cateva zile inainte de nastere si cealalta jumatate dupa nastere, cand rezultatele probelor sunt disponibile.

Unde poti sa-ti faci depozite de celule stem in Romania?

Cord Blood Center este prima companie autorizata in Romania sa ofere servicii de “family banking” (banca de depozitare sange placentar in regim privat). Compania s-a infiintat in anul 2004 si a primit autorizarea de functionare un an mai tarziu. In luna martie 2006 a efectuat prima recoltare de sange placentar din Romania. [Citeste aici care sunt preturile practicate de Cord Blood Center].

Biogenis este o companie mixta cu capital romanesc si strain, prezenta in Romania incepand cu 2007. Compania este partenera a bancii aflate la Spitalul Memorial al Copilului din Varsovia, Polonia, unde se pastreaza probele de sange de cordon ombilical in momentul de fata. Acum, sangele este depozitat si in noua unitate din Bucuresti. [Afla aici ce tarife practica Biogenis].

Banca Stem-Health Unirea este complet functionala de la inceputul lunii mai, avand deja 100 de pre-contracte pentru prelevarea celulelor stem si cateva zeci de unitati stocate in acest moment. SHU este rezultatul parteneriatului dintre Centrul Medical Unirea (CMU) si Hygeia Grecia. CMU a fost fondat in anul 1995 de medicul cardiolog Wargha Enayati. [Informeaza-te aici asupra costurilor procedurii la Stem Health Unirea].

Stem Sure Solutions, companie infiintata anul trecut: probele de sange prelevate de catre personalul medical sunt transportate si conservate in Danemarca, in laboratoarele Bancii StemCare A/S, institutie acreditata de autoritatile din Danemarca si agreata de catre Agentia Nationala de Transplant din Romania. [Preturile practicate de Stem Sure Solutions se gasesc aici].

Cryo-Save este specializata in izolarea si depozitarea celulelor (adult) stem (celulele stem pot fi prelevate din cordonul ombilical si de asemenea din maduva osoasa). Cryo-Save Group N.V. este un holding Olandez avand afiliati si parteneri in 38 de tari, si detine un laborator central in Brussels, Belgia si un partener in Germania. Din diferite tari europene, mostrele sunt transportate catre aceste laboratoare. [Pentru a afla costurile practicate de Cryo-Save, citeste aici].

Afla care este lista completa a companiilor autorizate pentru recoltarea de celule stem aici.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri