Magazinul de mobila Casa Rusu, inaugurat in luna mai in Bucuresti de firma Rus Savitar, a avut in primele trei luni de la deschidere vanzari in valoare de doua milioane de euro, iar producatorul de mobila vrea sa deschida alte doua unitati pana la sfarsitul anului.
Firma a inaugurat in centrul comercial Vitantis Shopping Center, la jumatatea lunii mai, primul magazin din Bucuresti, al noualea al retelei, in urma unei investitii de 500.000 de euro.

"De la inaugurare si pana la sfarsitul lunii august am inregistrat vanzari de doua milioane de euro. Cele mai cautate produse in acest moment in magazinul din Bucuresti sunt dormitoarele, seturile pentru bucatarii si camere de tineret", a declarat director general al Rus Savitar, Cristian Rusu (foto), citat de Mediafax.

El estimeaza ca unitatea din Bucuresti va atrage pana la sfarsitul acestui an venituri in valoare totala de 4,2 milioane de euro.

Producatorul roman de mobila Rus Savitar detine doua divizii, una de productie, care opereaza o fabrica la Timisoara, si o divizie de retail sub numele Casa Rusu, care cuprinde o retea de noua magazine in Timisoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Deva, Pitesti, Brasov si Bucuresti.

Firma vrea sa deschida doua magazine de mobila pana la sfarsitul anului in Bucuresti si Targu Mures, printr-o investitie de 800.000 euro.

Rus Savitar a avut in primele sase luni vanzari de 9,2 milioane de euro, in crestere cu 22,6% comparativ cu valoarea de 7,5 milioane de euro din perioada similara a anului trecut.

Pentru 2010, Cristian Rusu isi mentine estimarile initiale privind cifra de afaceri, vizand un avans de 10% fata de 2009, la 22 milioane de euro, insa reduce usor estimarea privind profitul, din cauza cresterii TVA.

"La inceputul anului estimam pentru 2010 o cifra de afaceri de 22 milioane euro, in crestere cu 10%. Profitul de anul trecut a fost de 7,6 milioane de lei si estimam pentru 2010 aceeasi rata de profitabilitate (...) Cred ca vom reusi sa mentinem cresterea preconizata la inceputul anului de 10% (n.r. a cifrei de afaceri), iar profitul va fi mai mic cu 2% decat estimarile initiale, intrucat o parte din TVA-ul marit o vom suporta din adaos", a explicat Rusu.

El a adaugat ca vrea sa mai angajeze in acest an 120 de persoane, atat pentru partea de productie cat si pentru divizia de retail. In prezent, compania are 360 de angajati.

Piata interna de mobila este estimata in crestere in acest an la 980 milioane de euro, de la 970 milioane euro in 2009, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR).

Potrivit datelor proprii, Rus Savitar este al doilea producator de mobilier din pal din Romania, cu o capacitate totala de productie de 17.000-18.000 garnituri de mobilier pe luna, intregul parc logistic si de productie avand o suprafata de productie de 100.000 de metri patrati.

In perioada 2005-2009, firma a investit aproximativ 15 milioane de euro pentru parcul de productie, o parte din fonduri fiind asigurate printr-un credit de 6,1 milioane de euro.

Compania este detinuta de familia Rus. Rus Savitar a inceput activitatea in 1994 ca distribuitor si importator de mobila.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri