Conducerea Electrica a transmis Ministerului Economiei, actionarul majoritar al companiei, ca nu va dona la bugetul de stat 400 milioane lei, asa cum a decis Guvernul la rectificarea bugetara din august, intrucat are nevoie de fonduri pentru investitii.
"In prezent, Electrica mai dispune de 146 milioane de euro din sumele pe care le-a obtinut din privatizarea Electrica Muntenia Sud, bani pe care Ministerul Economiei ii vrea. Electrica a transmis ministerului ca are nevoie de 500 milioane de euro pentru propriile proiecte si ca nu intentioneaza sa dea acesti bani", au declarat surse din companie, potrivit Mediafax.

In luna august, la prima rectificare bugetara din acest an, Guvernul a decis ca Electrica si producatorul de gaze naturale Romgaz Medias vor dona la buget cate 400 milioane lei, iar Loteria Romana va dona 74 milioane lei din profitul anilor precedenti si vanzari de active.

Sursa citata a adaugat ca Ministerul Economiei nu a transmis inca o reactie la scrisoarea Electrica.

Distribuitorul si furnizorul de electricitate Electrica Bucuresti a incasat in 2008, de la grupuil italian de utilitati Enel, suma de 432,8 milioane de euro, din vanzarea filialei Electrica Muntenia Sud.

Diferenta pana la 146 milioane euro a fost virata deja de Electrica la buget in 2008 si 2009, sub forma de dividende, au precizat sursele.

Electrica ar putea obtine fondurile necesare derularii proiecteleor de modernizare, extindere si productie a electricitati in turbine eoliene din vanzarea pachetelor minoritare de actiuni pe care le detine la mai multe firme controlate de Enel si de grupul german de utilitati E.ON.

Cumulat, Electrica ar obtine aproximativ un miliard de lei din vanzarea pachetelor minoritare de actiuni pe care le detine la mai multe societati privatizate, potrivit estimarile din primavara ale Guvernului.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri