GfK Romania a derulat in luna septembrie un studiu online prin care si-a propus sa afle care sunt metodele de contraceptie cunoscute si folosite de romani, factorii care ii influenteaza in luarea deciziei privind utilizarea, precum si sursele de informare la care apeleaza. Concluzia cercetari: in general, cele mai cunoscute metode contraceptive sunt prezervativul (95%) si pilulele contraceptive (94%).
Metodele mai noi, cum ar fi plasturele contraceptiv si prezervativul feminin sunt cunoscute cu precadere de tinerii intre 18 si 24 ani.

Persoanele cu educatie superioara si venit net pe gospodarie mai mare de 1.000 de lei sunt in general mai informate referitor la metodele de contraceptie decat persoanele cu o educatie sub medie si venit mic.

Daca metoda calendarului este cunoscuta in egala masura de toate varstele si indiferent de sex, contraceptia prin inregistrarea temperaturii corpului este cunoscuta preponderent de femeile peste 35 de ani.

Pe de alta parte, 72% dintre barbati folosesc prezervativul masculin. Jumatate dintre respondentii de sex masculin sunt de acord cu folosirea metodelor contraceptive, o treime nu le agreeaza dar le considera necesare si doar unul din sase barbati considera ca stie foarte multe despre aceste metode.

27% dintre femeile intervievate folosesc in prezent pilula ca metoda contraceptiva, in vreme ce aproape 20% nu se protejeaza. Altfel, sunt putine femeile care folosesc in principal metode de contraceptie feminina. Metoda calendarului este folosita in cuplurile de peste 35 de ani. Tinerii intre 18-24 ani folosesc in special pilula contraceptiva - a carui utilizare scade semnificativ in segmentul de peste 45 ani - si prezervativul masculin.

Cele mai putin utilizate metode contraceptive sunt: inelul vaginal, prezervativul feminin, diafragma si plasturele contraceptiv. Totusi, inelul vaginal si prezervativul feminin sunt utilizate mai mult de catre persoanele cu venituri mari. Steriletul este utilizat in special de femeile cu varsta peste 45 ani.
20% dintre femeile intervievate au folosit cel putin o data pilula de a doua zi, iar 30% au aplicat regulile metodei calendarului.

Mai mult de o treime dintre femeile intervievate se informeaza si aleg singure in ceea ce priveste metoda contraceptiva pe care sa o foloseasca, iar o alta treime se sfatuiesc cu un medic. Apoi, majoritatea femeilor discuta aceasta varianta cu partenerul si de cele mai multe ori decid impreuna.

Internetul este principala sursa de informare despre contraceptie in randul respondentilor, mentionat de 83% din ei. Pe urmatoarele locuri se afla medicul (41%), partenerul sau partenera (38%), brosurile din cabinetele medicale (36%), televiziunea (30%) si revistele pentru femei (29%).

Studiul a fost realizat de GfK Romania in luna septembrie a acestui an, prin intervievarea online a unui numar de 600 respondenti utilizatori de Internet cu varsta intre 18 si 50 de ani din mediul urban. Respondentii au fost recrutati aleator de pe platforma online www.askgfk.ro. Eroarea maxima de esantionare este ±4%.

GfK Romania, fondata in 1992, este parte integranta a grupului GfK. Activitatile sale sunt structurate in cinci segmente: Custom Research - cercetare cantitativa si calitativa Ad Hoc pentru o arie larga de industrii (bunuri de larg consum, telecomunicatii si IT, finante, retail, turism, auto, bunuri industriale), Consumer Tracking - cercetare continua pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology - cercetare continua pentru bunuri de folosinta indelungata, Media - cercetare calitativa si cantitativa pe consumul de produse media si Healthcare – cercetare calitativa si cantitativa in toate domeniile medicale.

Infiintat in 1934 ca prima companie de cercetare de piata in Germania, grupul GfK are in prezent mai mult de 150 de sucursale in 100 de tari de pe cinci continente.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri