Grupul farmaceutic american Pfizer se asteapta la o scadere a vanzarilor de Viagra in Romania in acest an, de la aproximativ un milion de tablete in 2009, din cauza diminuarii puterii de cumparare a populatiei, ca urmare a crizei economice.
"Din cauza situatiei economice, puterea de cumparare a romanilor a scazut in acest an chiar mai mult decat anul trecut si asta va avea un efect si asupra vanzarilor de Viagra, ca de altfel la toate produsele farmaceutice de pe piata", a declarat, potrivit Mediafax, Brendan O'Brien, country manager Pfizer Romania.

O tableta Viagra costa in medie opt dolari. Potrivit reprezentantilor grupului, cel mai mare producator farmaceutic din lume, una dintre problemele cu care se confrunta Pfizer este reprezentata de pilulele Viagra contrafacute, pe majoritatea pietelor in care este comercializat produsul.

"Dintre toate produsele din portofoliul Pfizer, in ceea ce priveste contrafacerile cele mai mari probleme le avem cu Viagra. Doar in 2009, din toate produsele Pfizer contrafacute, 88% au fost reprezentate de Viagra", a spus directorul de securitate al grupului Pfizer, Steve Allen.

Conform datelor grupului, in intervalul 2007-2010 in Romania au fost descoperite 8.000 de tablete Viagra contrafacute. Oficialii Pfizer au adaugat ca cele mai multe produse contrafacute sunt vandute prin intermediul internetului.

Citeste si Medicamentele contrafacute - O piata ce sare de 100 mil. dolari
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri