La cativa kilometri de Bucuresti, in Otopeni, intr-o cladire inconjurata de depozite industriale, pe jumatate inecate de praful de pe strazile desfundate, se afla poate cea mai bogata banca din cate exista in Romania: aici se pastreaza sangele recoltat din placenta proaspetei mame pentru a fi criogenat si, la nevoie, folosit la tratarea unor boli grele precum cancerul.
Adresa centrului unde se pastreaza “sangele vindecator” nu apare pe pagina de Internet a Cord Blood Center – prima banca de celule stem in sistem privat din Romania, intrata pe piata inca de acum sase ani ani. Banca a realizat prima recoltare de sange placentar doi ani mai tarziu, cand abia se auzise de celule stem, iar pretul unor astfel de servicii erau prohibitive, de circa o mie de euro. Pe vemea aceea, unitatile de sange se pastrau in banci din afara tarii, in Polonia sau Slovacia.

Incepand cu anul trecut, unitatile de sange placentar se stocheaza si in Romania, in Bucuresti, Cluj sau in alte orase mari, iar piata de profil s-a transfigurat: acum putem alege dintre zece banci de celule stem, tarifele au scazut in jurul a 800 de euro pentru intreaga procedura de recoltare, procesare si stocare (fara costurile de intretinere anuale), iar numarul celor care apeleaza la astfel de servicii a crescut intr-un ritm alert, la cateva mii pe an din cele aproximativ 200.000 de nasteri.

Reporterul wall-street.ro a vizitat banca de celule stem din Otopeni si a aflat care sunt pasii procedurii de prelucrare si stocare a sangelui placentar, de indata de acesta a fost recoltat de la mama. [Vezi in galeria foto cum arata banca de celule stem].

Inca de la intrarea in cladirea galben-portocalie cu doua etaje, sunt imbracata din cap pana in picioare cu echipament de protectie – halat, saboti si boneta, astfel incat mediul sa fie protejat de "intrusi". Mirela Livadariu, medicul care raspunde de laboratorul Cord Blood Center din Bucuresti, este cea care ma ghideaza prin camerele centrului si-mi explica etapele procedurii. Tot personalul poarta halate, masti chirurgicale si manusi, iar accesul in incaperile ermetic inchise si sterilizate se face cu carduri speciale; masurile de securitate sunt mai stricte decat intr-o banca.

Prima oprire a fost camera de triaj. Aici este locul unde se primesc probele de sange placentar, direct de la clientele care tocmai au nascut, transportul fiind asigurat de banca de celule stem. Probleme de sange ajung aici cat mai repede posibil dupa nastere, sunt sortate si stocate in frigider.

In camera de servisare se proceseaza sangele placentar si se pregatesc materialele necesare pentru criogenare: pungi speciale, tavi de gheata. Tot acum se verifica daca datele primite de la laborator si cele ale probei concorda, astfel incat sa poate incepe, in camera curata, procesarea propriu-zisa a sangelui recoltat.

Urmeaza criogenarea, moment in care proba de sange placentar ajunge in azot lichid, unde ramane pana cand atinge temperatura de -197 grade Celsius si devine perfecta pentru a fi depozitata. Zona de stocare este cea in care sunt pastrate probele pentru fiecare client in parte si este ultima etapa in procesarea grefelor de sange placentar.

“Este foarte important ca parintii si viitorii parinti sa inteleaga ca au o sansa unica de a pastra celule extrem de valoroase, care se gasesc numai in placenta. Sangele provenit de aici are niste proprietati cu totul deosebite, care ajuta in tratarea a peste 70 de boli, in special boli de sange si regenerare a tesutului”, spune Mirela Livadariu.

In general, tarifele tracticate de centrele private de stocare a celulelor stem se ridica la sute de euro si pot atinge, lejer, miile. Astfel, pentru recoltarea si procesarea recoltei de celule, firmele specializate cer intre 800 si 1.000 de euro la care se adauga alte costuri, in functie de contractul incheiat.

Taxa anuala de depozitare merge pana la 50 de euro, dar se pot acorda discounturi de 10%-20% pentru cel de-al doilea copil. In general, se achita o suma de 100 de euro la semnarea contractului, restul fiind achitat astfel: jumatate cu cateva zile inainte de nastere si cealalta jumatate dupa nastere, cand rezultatele probelor sunt disponibile.

Pana la majorat, parintii copilului au drept de exercitiu asupra probei stocate, iar in cazul in care compania care a efectuat aceasta procedura nu va mai fi pe piata pana atunci, celulele vor fi stocate in continuare, in cadrul unui terte companii.

Unde poti sa-ti faci depozite de celule stem in Romania?

Cord Blood Center este prima companie autorizata in Romania sa ofere servicii de “family banking” (banca de depozitare sange placentar in regim privat). Compania s-a infiintat in anul 2004, iar in luna martie 2006 a efectuat prima recoltare de sange placentar din Romania. [Citeste aici care sunt preturile practicate de Cord Blood Center].

Biogenis este o companie mixta cu capital romanesc si strain, prezenta in Romania incepand cu 2007. Compania este partenera a bancii aflate la Spitalul Memorial al Copilului din Varsovia, Polonia, unde se pastreaza probele de sange de cordon ombilical in momentul de fata. Acum, sangele este depozitat si unitate din Bucuresti, banca avand o capacitate de 8.000 de unitati, cu posibilitati de extindere. [Afla aici ce tarife practica Biogenis].

Banca Stem-Health Unirea este complet functionala de la inceputul lunii mai, avand deja 100 de pre-contracte pentru prelevarea celulelor stem si cateva zeci de unitati stocate in acest moment. SHU este rezultatul parteneriatului dintre Centrul Medical Unirea (CMU) si Hygeia Grecia. CMU a fost fondat in anul 1995 de medicul cardiolog Wargha Enayati. [Informeaza-te aici asupra costurilor procedurii la Stem Health Unirea].

Stem Sure Solutions, companie infiintata anul trecut: probele de sange prelevate de catre personalul medical sunt transportate si conservate in Danemarca, in laboratoarele Bancii StemCare A/S, institutie acreditata de autoritatile din Danemarca si agreata de catre Agentia Nationala de Transplant din Romania. [Preturile practicate de Stem Sure Solutions se gasesc aici].

Cryo-Save este specializata in izolarea si depozitarea celulelor (adult) stem (celulele stem pot fi prelevate din cordonul ombilical si de asemenea din maduva osoasa). Cryo-Save Group N.V. este un holding Olandez avand afiliati si parteneri in 38 de tari, si detine un laborator central in Brussels, Belgia si un partener in Germania. Din diferite tari europene, mostrele sunt transportate catre aceste laboratoare. [Pentru a afla costurile practicate de Cryo-Save, citeste aici].

Afla care este lista completa a companiilor autorizate pentru recoltarea de celule stem aici.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri