Pretul laptelui in magazine va creste pana la sfarsitul anului cu 5-7%, ca urmare a scumpirii la producatori, a declarat Raul Ciurtin, directorul general al producatorului de lactate Albalact din Alba Iulia, unul dintre primii cinci producatori de lapte din Romania, scrie Mediafax.
"Exista presiuni pe cresterea preturilor din cauza scumpirii materiei prime. Laptele s-a scumpit in acest an la producator cu circa 20%, ca urmare a eliminarii subventiilor", a spus Ciurtin.

El a adaugat ca o scumpire prea mare a laptelui la raft ar putea bloca vanzarile. Din acest motiv, unii procesatori vor prefera sa absoarba o parte din majorarea de pret la materia prima.

"Pana la sfarsitul anului vor fi cresteri ale pretului laptelui la raft, dar nu foarte puternice, ci de pana in 10%. In medie, laptele se va scumpi cu 5-7%", a mai spus Ciurtin.

El crede ca in acest an piata va scadea din punct de vedere valoric.

Albalact a anuntat in primul semestru un profit net de 2,4 milioane de lei, in scadere cu 14% fata de primele sase luni din 2009, rezultatul fiind afectat de deprecierea leului in raport cu euro din iunie. Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 7,57%, la 125 milioane lei.

Cu un numar de peste 500 de angajati si peste 6.000 de actionari, compania comercializeaza produse proaspete pasteurizate si UHT sub brand-urile sale Fulga, Zuzu, De Albalact si Raraul.

Firma are un capital social de 65,27 milioane lei, iar principalii actionari ai firmei sunt Petru Ciurtin, cu 31,74% din titluri, Petru-Raul Ciurtin, cu circa 11% si fondul de investitii RC2 Limited, inregistrat in Cipru, cu o participatie de 25,44%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri