Vanzarile de ciment ale Holcim Romania au scazut, in volum, cu 18,8% in primele noua luni ale anului, comparativ cu aceeasi perioada din 2009, se arata in raportul trimestrial al producatorului elvetian de materiale de constructii.
Romania ocupa locul al treilea intr-un top al tarilor europene cu cele mai slabe vanzari pentru Holcim, dupa Bulgaria (-33,5%) si Croatia (-31,1%). Tarile europene cu cele mai bune evolutii din punct de vedere al volumelor vandute in perioada ianuarie – septembrie au fost Slovacia (45,7%), Franta (6,9%) si Azerbaidjan (1,5%).

Totodata, grupul elvetian a scazut cu 11% preturile la cimentul comercializat pe piata locala.


In schimb, volumul vanzarilor de agregate ale Holcim in Romania s-a redus cu 27,5% in intervalul ianuarie-septembrie, comparativ cu primele noua luni din 2009, insa preturile in lei au crescut cu 10,8%.

“Contrastul intre dezvoltarea economica din Vestul si Estul Europei a continuat si in al treilea trimestru din 2010. In vreme ce activitatea economica din Marea Britanie, Franta si Germania si-a reluat cresterea, majoritatea tarilor din Sudul si Sud-Estul Europei au trebuit sa faca fata datoriilor guvernamentale foarte ridicate, ceea ce a avut un impact direct asupra activitatilor companiilor grupului”, noteaza raportul Holcim.

La inceputul lunii septembrie, Markus Wirth, seful Holcim Romania, estima o scadere cu 20% a vanzarilor de pe piata locala in 2010.

Productia de ciment a scazut anul trecut cu 27,8%, de la 10,7 milioane de tone in 2008, la aproximativ 7,72 de milioane de tone, potrivit datelor Patronatului Industriei din Ciment si Altor Produse Minerale (CIROM).

Totodata, consumul de ciment a depasit cu putin 8 milioane de tone anul trecut, in scadere cu circa 30% fata de 2008.

Producatorul de ciment a inregistrat o cifra de afaceri de 246,6 milioane de euro anul trecut, in scadere cu 33,8% fata de 2008. De asemenea, profitul net s-a redus la 21,6 milioane de euro, de la 30,2 milioane de euro in 2008.

Holcim Romania este specializata in productia de ciment, agregate si betoane. Grupul elvetian concureaza pe piata locala cu alti doi mari producatori la nivel mondial, Lafarge (Franta) si HeidelbergCement (Germania).

Compania detine in prezent doua fabrici de ciment in Campulung si Alesd, o statie de macinare la Turda, 20 statii ecologice de betoane, 5 statii de agregate si un terminal de ciment in Bucuresti. Compania are aproximativ 1.200 angajati

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri