Casa de avocatura Danila, Petre si Asociatii (DPA) a inregistrat in anul curent o dublare a numarului cazurilor de infractiuni savarsite in mediul de afaceri - Criminal Business Law, a anuntat societatea.
Astfel, veniturile incasate au ajuns sa reprezinte 18% din totalul cifrei de afaceri a casei de avocatura.

„Caracteristic infractiunilor care sunt savarsite in mediul de afaceri este faptul ca aduc atingere relatiilor comerciale angajate intre partenerii de afaceri, relatii care ar trebui sa se bazeze pe buna credinta si increderea reciproca in indeplinirea obligatiilor ce le revin partenerilor in derularea afacerii respective”, a declarat Luminita Danila (foto), senior partner Danila, Petre&Asociatii.

Cele mai frecvente infractiuni intalnire in mediul de afaceri sunt infractiuni contra patrimoniului, scopul faptuitorului fiind obtinerea de foloase materiale necuvenite. In contextul economiei romanesti, societatile cu capital strain sau majoritar strain, sunt cele mai „atractive” pentru infractori, datorita capitalurilor solide de care acestea dispun.

„O arie extrem de larga o ocupa infractiunea de inselaciune, intrucat in continutul acesteia se circumscriu majoritatea activitatilor infractionale desfasurate. La baza savarsirii acestei infractiuni stau diferite manopere frauduloase ale faptuitorilor, care constituie la randul lor infractiuni distincte, ce vin in concurs cu infractiunea de baza - inselaciune. Astfel, sunt frecvent urmarite si judecate infractiunile de fals, de evaziune fiscala, infractiunea de favorizare a infractorului sau de tainuie. Pot fi amintite si infractiunile de delapidare, gestiune frauduloasa, infractiunile speciale prevazute in legislatia proprietatii intelectuale, a caror frecventa in mediul de afaceri nu este deloc de neglijat”, a continuat Luminita Danila.

Societatile financiar-bancare au fost cele mai afectate si vor fi expuse acestor riscuri si pe viitor, potrivit casei de avocatura.

„Desi marea majoritate a companiilor are organizate departamente speciale de prevenire si recuperare a prejudiciilor create de activitatile infractionale, uneori nu este suficient pentru ca metodele de operare ale infractorilor sunt atat de bine puse la punct, incat doar expertiza unei companii cu experienta in astfel de cazuri poate solutiona problema. Apelarea la persoane de specialitate, la momentul aparitiei indiciilor de savarsire a unei infractiuni, poate conduce la diminuarea prejudiciului cauzat, mergand chiar pana la eliminarea posibilitatii producerii acestuia. Un parteneriat intre companii si institutiile statului cu atributii de control si combatere a fenomenului infractional, sub aspectul realizarii unui schimb reciproc de informatii (in cadrul unor dezbateri publice spre exemplu), nu poate conduce decat la intarirea si/sau eliminarea aspectelor vulnerabile, a breselor din cadrul procedurilor de lucru pe care infractorii le exploateaza. Intr-un final, s-ar realiza pe baze solide activitatea de preventie”, a incheiat Luminita Danila.

DPA este una dintre cele mai experimentate case de avocatura in domeniul Criminal Business Law de pe piata din Romania, cu o experienta de peste 14 ani.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri