Utilizarea zaharurilor, a amidonului sau a altor produse similare la producerea bauturilor alcoolice fermentate, altele decat berea si vinul, pentru cresterea potentialului alcoolic, va fi interzisa, potrivit unui proiect de ordin al ministerelor Agriculturii si Sanatatii, scrie Mediafax.
"Bauturile alcoolice fermentate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, sunt produse alcoolice fermentate nedistilate, cu o concentratie alcoolica dobandita intre 1,2 % volum si 15% volum alcool, obtinuta in exclusivitate prin fermentarea unor produse agricole", se arata in proiectul de ordin aflat in dezbatere publica.

Potrivit proiectului de act normativ, produsele agricole admise pentru a fi utilizate, ca atare sau in amestec la producerea bauturilor alcoolice fermentate, sunt fructele si/sau parti de fructe, cu exceptia strugurilor si produsele apicole.

"Producatorii de astfel de bauturi vor sa le fabrice in continuare din amidon, zaharoza sau glucoza, dar nu suntem de acord, pentru ca aceste ingrediente nu sunt sanatoase pentru consumul uman. Actul normativ privind reglementarile in domeniu ar putea fi publicat in Monitorul Oficial in luna ianuarie", a declarat Adrian Radulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, in urma dezbaterii publice care a avut loc joi la minister si la care au participat reprezentanti ai producatorilor de bauturi.

Totodata, alcoolul etilic din bauturile alcoolice fermentatetrebuie sa provina in totalitate prin fermentatia alcoolica a zaharurilor din compozitia naturala a produselor agricole.

La producerea bauturilor prevazute respective, pentru imbunatatirea caracteristicilor organoleptice, dupa terminarea procesului de fermentare, este permisa utilizarea urmatoarelor categorii de aditivi alimentari: conservanti, acidifianti si stabilizatori.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri