A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic de pe piata locala, intentioneaza sa se delisteze de la Bursa din Londra, ultima zi de tranzactionare urmand a fi pe 28 februarie 2011.
Anuntul privind intentia boardului A&D Pharma a fost facut public printr-o solicitare de convocare a actionarilor, acestia urmand a lua o decizie finala pe data de 30 ianuarie. Daca propunerea va fi acceptata, ultima zi de tranzactionare a actiunilor A&D Pharma va fi pe 28 februarie.

Potrivit informatiilor remise Bursei din Londra, motivele propunerii de delistare sunt lichiditatea "foarte limitata" a GDR-urilor (Certificatelor Globale de Depozit) si costurile financiare si de timp ale managementului pentru a intretine activitatile curente pe care listarea le presupune.

Wall-Street.ro scria, in urma cu jumatate de an, despre luarea in calcul a delistarii. “Nu avem masa critica pentru a prezenta interes pentru una dintre cele mai mari burse europene (Bursa de Valori din Londra – n. red.). Interesul s-ar manifesta printr-o tranzactionare activa a titlurilor noastre, care ne-ar permite atragerea de capital”, spunea, la momentul respectiv, Robert Popescu (foto), CEO-ul A&D Pharma.

Florin Buligoanea, directorul financiar al companiei si unul dintre membri echipei care au listat compania la Bursa de la Londra, declara in iulie 2010 ca pretul actiunilor a fost influentata de perceptia macro asupra Romaniei, care da acum un sentiment de nesiguranta, dar si de marimea float-ului (free-float-lui, adica a actiunilor puse spre vanzare pe bursa – n. red.). “Totusi, nu ne-am fi asteptat ca lichiditatea sa fie asa de scazuta”, potrivit lui Buligoanea.

Grupul farmaceutic, cu afaceri de 514 milioane de euro anul trecut, a fost listat in octombrie 2006 la Bursa de la Londra, cu scopul de a atrage finantare pentru investitiile in extinderea operatiunilor, atat in Romania, cat si pe plan european.

"Compania nu si-a atins obiectivele (vizate in momentul listarii - n. red.)", se precizeaza in nota transmisa Bursei de Valori la sfarsitul saptamanii trecute.

In ultimul an, actiunile A&D Pharma au evoluat pozitiv pe bursa din Londra, inregistrand o crestere a cotatiei de la aproximativ 4 euro in decembrie 2009 pana la 5,8 euro in decembrie 2010.

Insa, la capitolul lichiditate, compania nu a avut cele mai spectaculoase evolutii. In acest an, luna martie a adus cele mai mari volume de tranzactionare pentru companie, depasind 100 de tranzactii/luna. In rest, rulajele s-au mentinut sub 50 de tranzactii, exceptand luna septembrie cand s-au tranzactionat mai mult de 80 de pachete.

Titlurile A&D Pharma se tranzactioneaza pe bursa londoneaza din octombrie 2006, sub forma de GDR-uri, instrumente emise de catre o banca depozitara care, anterior emiterii lor, a achizitionat un pachet de actiuni ale societatii.

In oferta de vanzare, pretul lor a fost de 12 euro, iar dupa listare valoarea a urcat pana la un maxim de 18,5 euro/certificat.

Citeste si:

Singura companie romaneasca de la Bursa din Londra vrea sa se delisteze. Care sunt motivele?




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri