Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat ca ia in considerare finantarea cu pana la zece milioane euro a unui program regional de investitii in valoare de 99 de milioane euro al Companiei de Apa Buzau, prin care se va imbunatati calitatea apei.
Programul, care va fi finantat in parte de autoritatile locale si centrale si prin fonduri de coeziune de pana la 76 de milioane de euro de la Uniunea Europeana, vizeaza imbunatatirea calitatii apei si extinderea retelei de colectare si tratare a apelor reziduale in cinci localitati din judetul Buzau in conformitate cu legislatia europeana din domeniu, arata BERD, potrivit Mediafax.

Prin aceste investitii se va asigura accesul la surse sigure de apa si la servicii sanitare pentru peste 40% din populatia judetului Buzau.

Creditul de zece miliarde de euro este o parte a unui proiect de 200 de milioane de euro aprobat de banca pentru cofinantarea unor investitii in sectorul apelor menajere si uzate din Romania, care implica si fonduri europene de coeziune.

"Subproiectul va permite imbunatatiri in protectia mediului, cresterea eficientei serviciilor de apa menajera si uzata si transferul de pregatire manageriala si comerciala pentru operatiuni cu apa menajera si uzata in localitati mai putin dezvoltate din Buzau", mentioneaza banca.

Compania de Apa Buzau asigura servici de apa potabila si uzata in majoritatea oraselor din judetul Buzau.

Proiectul prevede, printre altele, extinderea cu 23,4% a retelelor de aprovizionare cu apa din Ramnicu Sarat, Nehoiu, Pogoanele si Patarlagele, construirea a doua statii de tratare a apei in Pogoanele si Patarlagele, reabilitarea statiei de la Nehoiu, reabilitarea a 20% din reteaua de apa uzata a companiei si construirea a trei statii de tratare a apei reziduale in Nehoiu, Patarlagele si Pogoanele.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri