Casa de avocatura Popovici Nitu & Asociatii, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de profil, anticipeaza o crestere a incasarilor si in 2011 dupa avansul inregistrat anul trecut.
“Sunt toate datele sa crestem si in 2011, de altfel in acord cu evolutia noastra - fara sincope - din ultimii aproape 10 ani si bazat pe aceleasi arii de practica. O mentiune speciala totusi pentru proiectele de tip public privat. Sectorul de fuziuni si achizitii va recapata o dimensiunea pierduta, respectiv privatizarile. Pe de alta parte, sunt asteptate proiecte majore in parteneriat public-privat (PPP)”, a declarat pentru wall-street.ro Florian Nitu (foto), managing partner al firmei de avocatura.

Casa de avocatura a avut anul trecut incasari de 9,1 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 30% fata nivelul inregistrat in 2009.

Cresterea se explica, potrivit lui Florian Nitu, in primul rand prin numarul de proiecte noi in majoritatea ariilor de expertiza, inclusiv in fuziuni &achizitii sau imobiliar, in care, la nivelul pietei, s-a constatat un trend descendent.

Avocatul afirma ca firma Popovici Nitu & Asociatii si-a continuat strategia de dezvoltare si s-a concentrat pe tranzactii private in domenii cu potential organic de crestere.

De asemenea, casa de avocatura este implicata in prezent in proiecte de energie regenerabila cu o valoare cumulata de peste 3, 5 miliarde de euro, dar si in proiecte in zona de energie nucleara, hidroenergie, etc.

Firma si-a corporatizat anul trecut echipa de taxe si a extins volumul de consultanta legal-fiscala, iar practica de litigii si arbitraj a fost dezvoltata, cu multe arbitraje internationale in care avocatii sunt implicati (5-6 dosare ICC Paris in derulare, proceduri ICSID, dar si numeroase arbitraje locale).

Casa de avocatura si-a largit anul trecut echipa cu mai mult de 10 avocati, cu 4 - 5 seniori, grupand in prezent peste 60 de avocati, plus alti consultanti specializati.

Casa de avocatura Popovici Nitu&Asociatii conduce cel mai recent clasament DealWatch intocmit in functie de numarul de tranzactii.

Popovici Nitu&Asociatii a asistat juridic operatorii de servicii medicale MedLife - in preluarea a 80% din actiunile Policlinicii de Diagnostic Rapid din Brasov si Medicover - achizitia de la Global Finance a unui teren din Pipera pe care va construi un spital privat.

Casa de avocatura a mai asistat GTS Central Europe in procesul de preluare a companiei Datek Telecom si Fresenius NephroCare Romania, care opereaza pe piata serviciilor private de dializa, pentru achizitia a doua centre de profil in Deva si Satu Mare.

Pe zona de real estate, firma de avocatura Popovici Nitu&Asociatii a asistat, potrivit informatiilor din piata, fondul austriac Immoeast in tranzactia prin care a devenit singurul actionar al firmei Klyos Media, responsabila de dezvoltarea mall-ului West Gate din Craiova.

De asemenea, firma de avocatura a asistat grupul francez Auchan in preluarea de la Flavus Investitii a terenului pe care a fost amplasat fosta uzina Tractorul Brasov si spatiului din Polus Center Constanta, detinut anterior de TriGranit.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri