22 Februarie 2011

Alum Tulcea ia un credit de 25 mil. dolari de la Raiffeisen



Vimetco va transfera operatiunile miniere de bauxita din Sierra Leone la Alum Tulcea, iar compania romaneasca urmeaza sa ia, in cadrul procesului de reorganizare a grupului, un credit de 25 milioane de dolari de la Raiffeisen Bank Romania, potrivit Mediafax.

Vimetco este un producator de aluminiu integrat vertical, inregistrat in Olanda, cu principalele operatiuni in Romania si China.
In Romania, principalele operatiuni ale grupului sunt producatorul de aluminiu Alro Slatina si producatorul de alumina Alum Tulcea.

Grupul extrage bauxita din Sierra Leone, operatiunile miniere fiind integrate in holdingul Global Aluminium Limited.

Astfel, in cadrul procesului de reorganizare interna, Vimetco va transfera controlul Global Aluminium Limited catre Alum.

"Propunerea va fi inaintata formal actionarilor Alum SA la 21 martie 2011", se arata intr-un comunicat transmis luni de Vimetco.

Alum este listata la BVB, iar Vimetco detine indirect, prin Alro Slatina, 99,37% din actiunile companiei.

In cadrul reorganizarii, Alum va lua 25 milioane de dolari de la Raiffeisen, creditul urmand sa fie garantat cu o parte din activele companiei. Banii vor fi folositi in principal pentru investitii si reducerea gradului de indatorare, o destinatie secundara a fondurilor fiind finantarea capitalului de lucru, se mai arata in comunicat.

Vimetco detine 84,19% din actiunile Alro, de asemenea listata la Bucuresti. Vimetco este listata la bursa de la Londra.

Sursa foto: www.alum.ro.



Citeste si