Timp de trei a ani, 100 de studenti si masteranzi la o facultate din domeniul economie si afaceri internationale vor participa in practica in cadrul companiei de consultanta in management Ensight Management Consulting.

Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, Academia de Studii Economice din Bucuresti, in parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanta, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta, Institutul European din Romania, S.C. SOCEP S.A., Banca Comerciala Romana, Ensight Management Consulting si Eurogroup SAS (Franta) implementeaza proiectul „Facilitarea tranzitiei de la scoala la viata activa pentru studentii din domeniul economie-afaceri internationale”.

Proiectul se va desfasura pe o perioada de 36 de luni si presupune o investitie de peste 2,63 milioane de de euro, din care 2,58 milioane finantare nerambursabila.

Pe parcursul perioadei de implementare, peste 100 de studenti si masteranzi la o facultate din domeniul economie si afaceri internationale in cadrul universitatilor partnere vor beneficia de sesiuni de practica in cadrul companiei Ensight Management Consulting.

Studentii incadrati in acest program vor avea un coordonator de practica din universitatea in care sunt inmatriculati si un tutore de practica din companie.

„Obiectivul principal al acestor sesiuni de practica este de a-i ajuta pe tineri sa inteleaga cat mai bine care sunt asteptarile si cerintele mediului de afaceri si cum pot ei sa utilizeze experienta academica. De foarte multe ori exista discrepante majore intre cunostintele si aptitudinile acumulate de catre absolventii universitatilor si cerintele solicitate de catre companii. (..) Avantajul major este ca pe langa experienta din Romania, cei mai buni vor castiga o vizita de lucru la grupul de consultanta Eurogroup SAS, in Franta. Astfel, in cadrul acestui program vor putea acumula atat experienta locala, cat si internationala. Daca as fi student cu siguranta nu as vrea sa ratez un program de acest gen”, a declarat Ion Ghimbovschi (foto), Manager la Ensight Management Consulting si Tutore de Practica in cadrul acestui proiect.

Ensight, una dintre cele mai puternice firma de consultanta de pe piata locala, s-a afiliat anul trecut la reteaua de consultanta in management europeana Eurogroup Consulting.

Ensight Management Consulting a inregistrat in 2010 afaceri de 4,7 milioane de euro, in scadere cu 20% comparativ cu rezultatul din 2009.

Pentru anul curent, reprezentantii companiei estimeaza o stagnare sau o usoara crestere a afacerilor, in trend cu piata de consultanta in management.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri