Miele investeste 70.000 euro intr-un nou show-room

Compania germana Miele, unul dintre cele mai importante nume pe piata mondiala de echipamente electrocasnice premium, a investit 70.000 de euro intr-un nou magazin exclusiv sub brand propriu in Brasov.

Show-room-ul din Brasov a fost inaugurat in parteneriat cu firma Neomine si are o suprafata de 130 mp. Acesta este cel de-al treilea magazin sub brand propriu din Romania, dupa cel din Bucuresti, deschis in 2007, respectiv Arad, inaugurat anul trecut.

“Cresterile inregistrate de afacerile Miele in Romania inca din primul an de prezenta pe plan local ne-au convins sa continuam strategia de extindere a brand-ului pe piata romaneasca, prin atragerea de noi parteneri in cele mai importante orase din afara Bucurestiului”, declara Leo Popescu, director de vanzari Miele Appliances Romania.

In prezent, produsele Miele sunt prezente in peste 40 de magazine din Romania, prin intermediul a 31 de parteneri.

In 2009, compania a atins, pe piata locala, o cifra de afaceri de 1,95 milioane de euro, corespunzatoare unei cresteri de 71% fata de anul 2008. Tot anul trecut compania a inaugurat fabrica de subansambluri pentru aparatura electronica si electrocasnica de lux din comuna Feldioara (Brasov) de langa Brasov, in urma unei investitii de aproximativ 24 de milioane de euro.

In prezent, in fabrica de la Brasov lucreaza 113 angajati, planurile companiei vizand atingerea in anii urmatori a unui personal de 300 de angajati.

In total, Miele dispune in prezent de 12 unitati de productie la nivel mondial, dintre care 8 sunt localizate in Germania. In ceea ce priveste numarul de angajati la nivel global, acesta s-a mentinut in 2009 (16.600 de angajati), dintre care peste 60% lucreaza pe teritoriul Germaniei. Compania isi desfasoara operatiunile in peste 100 de tari si are o cifra de afaceri globala de 2,83 mld. euro (iunie 2009-iunie 2010).

Produsele Miele se incadreaza in segmentul premium pe piata electrocasnicelor, alaturi de branduri precum Franke si Hotpoint Ariston.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri