Spitalele de urgenta regionale care vor fi construite in parteneriat public - privat vor avea intre 700 si 900 de paturi, costurile pentru realizarea unei singure unitati sanitare de aceasta dimensiune osciland intre 200 si 300 milioane de euro, a declarat ministrul Sanatatii, Cseke Attila.
Ministrul Sanatatii a precizat ca a primit multe solicitari din partea unor parteneri privati care vor sa construiasca spitale in Romania, scrie Mediafax.

In Capitala, spitalul regional de urgenta va fi construit pe platforma Fundeni, in zona situata langa biserica unitatii sanitare. Spitalul care va fi construit la Fundeni va costa peste 200 de milioane de euro si va avea o suprafata de 110.986 de metri patrati.

Autoritatile estimeaza ca dupa 2-3 ani investitia va intra pe profit, iar dupa alti cinci ani de functionare, banii investiti vor putea fi recuperati.

Companiile interesate de o astfel de colaborare cu statul trebuie sa aiba o cifra de afaceri de cel putin cinci milioane de euro si un profit de 500.000 de euro pe an.

Noile spitale regionale de urgenta vor fi gandite ca centre universitare care sa asigure conditii de asistenta medicala de urgenta unitara, in special pentru cazurile complicate.

Cseke Attila a sustinut ca in noile unitati sanitare vor putea fi adusi multi dintre medici unitatilor sanitare care au fost comasate.

Ministrul Sanatatii a declarat ca ministerul vrea sa construiasca in parteneriat public-privat o retea de sase spitale regionale de urgenta, in Cluj, Craiova, Iasi, Targu Mures, Timisoara si Bucuresti, in valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro, atat finantarea, cat si managementul urmand sa fie private.

"Va fi unul dintre cele mai importante proiecte de investitii in infrastructura spitaliceasca din ultimii 30 de ani care are sanse reale de realizare, deoarece finantarea nu va avea legatura cu bugetul statului, iar managementul va fi privat. Avem ca prioritate constructia spitalelor regionale din Cluj si Iasi. In aceste doua centre cu traditie in medicina exista cele mai mari probleme in ceea ce priveste infrastructura spitaliceasca", a spus Cseke Attila.

El a precizat ca, de exemplu, in Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta isi desfasoara activitatea in 25 de pavilioane, 16 dintre acestea fiind construite in 1902, iar restul intre anii 1930 -1977.
Cererea ministrului Sanatatii privind construirea in parteneriat public-privat a unei retele de sase spitale regionale de urgenta a fost aprobata miercuri de Executiv.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri