Romania va iesi din recesiune la finele lunii martie, cresterea economica va urma o traiectorie ascendenta de la un trimestru la altul, iar populatia va simti ca situatia s-a imbunatatit pana la jumatatea acestui an, a declarat seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks (foto), anunta Mediafax.
"Exista intotdeauns un grad de incertitudine si nu stiu exact care va fi cifra de la sfarsitul primului trimestru, dar cred ca indicatorii privind economia Romaniei sunt aproape universal pozitivi. Exista si unele exceptii, dar daca ne uitam la productia industriala, cresterea este foarte robusta, iar evolutia exporturilor, de asemenea, foarte pozitiva. Chiar si cele negative, precum vanzarile din retail sunt mai putin negative decat erau, iar indicatori precum increderea consumatorului s-au imbunatatit", a adaugat Franks.

El a aratat ca indicatorii s-au imbunatatit constant in primul trimestru si se asteapta la o crestere modesta a economiei dupa primele trei luni ale anului.

Pentru a iesi tehnic din recesiune, economia unei tari trebuie sa inregistreze cresteri in doua trimestre consecutive. In ultimul trimestru al anului trecut, economia a crescut cu 0,1% fata de cel anterior.

Premierul Emil Boc a declarat la mijlocul lunii februarie ca sunt semne ca Romania va iesi oficial din recesiune la sfarsitul lunii martie.

"Ma astept ca avansul economiei sa creasca gradual pe parcursul anului 2011. Cresterea din fiecare trimestru va fi, in medie, ceva mai puternica decat in trimestrele anterioare, astfel incat sa putem intra in anul 2012 cu o crestere destul de robusta", a continuat Franks.

Guvernul si FMI estimeaza pentru acest an o crestere economica de 1,5%.

Intrebat cand vor fi sesizate de catre populatie efectele cresterii economice, oficialul FMI a aratat ca exista o diferenta in timp de la prezentarea datelor statistice pana la momentul perceptiei publice ca situatia s-a imbunatatit.

"As spune ca pana in a doua jumatate a anului veti vedea ca o persoana obisnuita isi va da seama ca lucrurile s-au imbunatatit", a mai spus Franks.

Institutul National de Statistica va prezenta pe 13 mai evolutia Produsului Intern Brut in primul trimestru din acest an.

Board-ul FMI a aprobat cea de-a saptea si ultima evaluare a acordului stand-by cu Romania, bazata pe indeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru al anului trecut, precum si termenii viitoarei intelegeri, de tip preventiv, care incepe la 31 martie.

Vezi aici TOP 10 estimari de CRESTERE ECONOMICA in 2011.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri