Dinu Patriciu, unul dintre cei mai importanti oameni de afaceri de pe piata locala, ii sfatuieste pe tinerii aflati la inceput de cariera sa se angajeze in cadrul unor organizatii de mici dimensiuni si nu in cadrul unor corporatii.
“Intr-o organizatie mica ai bastonul de maresal in geanta. Iar destinul unei organizatii mici este de a creste cat mai mult si cat mai repede. Este mai bine poate sa intrati intr-o organizatie mai mica si sa contribuiti la formarea unei culturi organizationale. Nu conteaza salariul de inceput, ci locul pe care vi-l alegeti. La noi, tot felul de bancute au cumparat diversi monstri locali pe care nu stiu cum sa-i restructureze. Intr-o astfel de organizatie nu veti fi niciodata fericiti si nu veti creste”, a declarat Dinu Patriciu, in cadrul unui eveniment organizat de Fundatia Dinu Patriciu, care acorda anual burse romanilor interesati sa studieze in strainatate.

El a adaugat ca atat tinerii romani care au studiat in strainatate, cat si cei care se pregatesc in tara, ar trebui sa se autoevalueze inainte de a alege viitorul angajatori.

“Incercati sa va autoevaluati. Sa stiti ce stiti si ceea ce nu stiti. Incercati sa faceti o evaluare corecta a locului in care urmeaza sa mergeti. Nu va luati dupa firma. De cele mai multe ori, un greenfield iti poate oferi mai multe oportunitati decat o companie foarte mare”, a precizat Dinu Patriciu.

In schimb, Andreea Voinea, directorul executive de resurse umane al BCR, este de parere ca oportunitatile mari pentru tinerii care doresc sa se angajeze pentru prima oara sunt in companiile mari.

“Oportunitatile mari sunt in companiile mari. Sunt de acord ca provocarile sunt mai mari mari intr-o companie mare, dar la fel sunt si oportunitatile. In organizatiile mici lucrurile sunt mult mai usor de asezat”, a spus Voinea.

La sfarsitul lui 2005, pachetul majoritar al Bancii Comerciale Romane (BCR) a fost preluat de banca austriaca Erste Bank, in ceea ce a constituit cea mai importanta privatizare din acel an.

Institutia financiara incheia anul cu venituri totale de 4,2 mld. lei si cu un numar de aproape 11.600 de salariati, arata datele de la Ministerul de Finante.

Imediat dupa tranzactie, austriecii au demarat un amplu proces de reorganizare a BCR, cu scopul de a creste profitabilitatea companiei si a mari productivitatea angajatilor.

Ca urmare a transformarii institutiei financiare, veniturile au crescut constant, in vreme ce numarul salariatilor s-a redus. Astfel, la sfarsitul lui 2007, banca a ajuns la circa 10.500 de salariati si la venituri totale de 6,9 mld. lei.

In acel an, sefii BCR au numit-o la conducerea departamentului de resurse umane pe Andreea Voinea, un executiv cu experienta pe piata fortei de munca din Marea Britanie si, totodata, un expert in restructurari.

Perioada 2007 – 2009, in care s-a desfasurat cea mai importanta parte a procesului de restructurare, a dus la disponinibilizarea colectiva a 2.000 de oameni astfel ca BCR a ajuns la circa 8.500 de salariati la sfarsitul lui 2009.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri