Preturile de consum au crescut cu 0,5% in aprilie, astfel ca rata anuala a inflatiei a urcat de la 8,01% in martie la 8,2%, potrivit mediei estimarilor analistilor AAFBR, care au revizuit in urcare pentru a treia luna consecutiv prognoza de inflatie pentru finele acestui an, de la 4,8% la 5,3%, scrie Mediafax.
Membrii Asociatiei Analistilor Financiar- Bancari din Romania (AAFBR) care au participat la sondaj intern estimeaza ca rata lunara a inflatiei s-a situat in aprilie intre 0,3% si 0,7%, iar inflatia anuala a fost de 8 - 8.,4%.

Pentru finele anului, economistii plaseaza rata anuala a inflatiei intre 5% si 5,9%, cu o medie de 5,3%.

"Asteptarile privind rata anuala a inflatiei de la finalul anului 2011 sunt in crestere fata de estimarile de acum o luna (4,8%), precum si fata de cele de acum doua luni (4,5%)", se mentioneaza intr-un comunicat AAFBR.

Analistii si-au schimbat asteptarile si privind inflatia de la finele anului viitor, care variaza intre 3,6% si 5%, ceea ce indica o medie de 4,5%. "Dupa cresterea spectaculoasa din luna anterioara (de la 3,5% la 4,1%) asteptarile privind rata anuala a inflatiei de la finalul anului 2012 au continuat sa urce plasandu-se astfel si mai mult peste limita superioara a intervalului de variatie din jurul tintei centrale de inflatie a BNR de 3%", se mai spune in comunicat.

Rata anuala a inflatiei a crescut de la 7,6% in februarie pana la 8,01%, nivelul maxim inregistrat dupa luna august 2008. Un nivel al inflatiei anuale de 8,2% ar reprezenta maximul inregistrat dupa luna iulie 2008, cand rata a fost de 9,04%.

Datele privind inflatia din luna martie au depasit media asteptarilor analistilor economici pentru a doua luna consecutiv. Analistii se asteptau in medie la o crestere a preturilor de 0,5% in martie si la o rata anuala de 7,8%. Estimarile analistilor s-au situat intre 0,3% si 0,6% pentru inflatia lunara si intre 7,7% si 8% pentru rata anuala.

Banca Nationala a Romaniei a revizuit, joi, in urcare prognoza de inflatie pentru 2011 de la 3,6% la 5,1%, si asteptarile pentru anul viitor de la 3,2% la 3,6%. Pentru trimestrul doi, banca centrala estimeaza ca inflatia anuala se va plasa la 8,7%.

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste in randurile sale circa 70 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri