Vicepresedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, care este si ministru al Mediului, a declarat ca o noua criza "ar putea afecta Romania daca se intampla ceva care nu depinde de noi sau intervine instabilitatea politica", informeaza Mediafax.
Potrivit lui Borbely, caderea Bursei de la Bucuresti este o "consecinta fireasca" a ceea ce s-a intamplat zilele trecute pe plan global, cand s-au inregistrat "semnale ingrijoratoare" in ce priveste tari puternice, precum Italia, Spania si Statele Unite ale Americii.

"Chiar daca s-a cam rezolvat disputa (legata de scaderea ratingului de tara al SUA - n.r.), aceasta a avut o consecinta clara pe pietele financiare. In Romania, chiar daca s-au luat masuri drastice anul trecut, de catre coalitie, nu numai ca am ajuns in situatia in care FMI declara acum o saptamana ca s-au facut progrese remarcabile, ci, in momentul de fata, daca nu se intampla nimic care sa conturbe economic sau politic situatia actuala, am putea avea crestere economica", a spus Borbely.

Potrivit ministrului, Romania depinde de alte piete, evoluand pe o piata globala, iar Bursa de la Bucuresti "de aceea a dat un semnal".

"Romania este intr-o situatie mai stabila decat tari din UE in acest moment. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne culcam pe lauri, chiar astazi (luni - n.r.) am propus in coalitie sa facem o analiza, sa vedem ce facem in continuare. Trebuie sa pregatim bugetul pe 2012, sunt restrictii foarte puternice legate de deficit si alte repere convenite cu FMI si UE. Trebuie sa dam un mesaj foarte clar. Noi, in UDMR, facem aceasta analiza pana la sfarsitul lunii august si vom veni cu propuneri complementare, economice, care sa nu mareasca deficitul", a spus Borbely.

El a apreciat ca o noua criza ar putea afecta Romania "daca se intampla ceva care nu depinde de noi sau intervine instabilitatea politica".

"Depinde si de masurile coalitiei. Avem cazul ministrului Sanatatii, care n-a izbutit sa-si impuna punctul de vedere referitor la finantare. Vom discuta saptamana viitoare situatia, sa nu fie un sistem bicefal - ministerul si CNAS. Si trebuie rezolvata finantarea adecvata. Sper ca putem clarifica aceste probleme. E clar ca e nevoie de o finantare suplimentara la Ministerul Sanatatii, dar e si o problema de sistem", a spus el.

Intrebat daca crede ca Romania este pregatita pentru o noua criza economica, Borbely a spus ca datele macroeconomice sunt in avantajul tarii.

"Daca ne uitam la cifrele macroeconomice, sunt in avantajul nostru. Avem o datorie externa mica, fata de majoritatea celorlalte tari. Dar trebuie sa fim foarte precauti in legatura cu cheltuielile bugetare, de aceea si facem acea analiza", a aratat el.

Bursa s-a prabusit luni cu 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnand a doua zi de corectii dure, in cazul unor actiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scaderilor severe de pe pietele externe, si a atins minimul din mai 2010.

Piata din Romania a avut cea mai severa scadere dintre bursele din regiune.

La finalul zilei, indicele general al BVB (BET-C) avea 2.759,96 puncte si se plasa la cel mai redus nivel din luna mai 2010. Un nivel mai mic a fost inregistrat la 25 mai 2010, cand BET-C avea 2.658,23 puncte.

Totodata, piata se plaseaza cu 14,5% sub nivelul de la finalul anului trecut, in timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, inregistreaza un recul de 11,3%.

Principalul motiv pentru derapajul de luni a fost reducerea ratingului de top triplu-A al Statelor Unite, vineri noaptea, de catre agentia Standard & Poor's (S&P). Impactul deciziei S&P pe pietele externe a fost limitat de avertizarile anterioare ale agentiei privind posibilitatea unei asemenea hotarari, insa in cazul bursei locale efectele au fost mai pronuntate, intrucat este o piata dominata de investitori pe termen scurt si de lichiditate redusa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri