Reprezentantii consortiului format din companiile Sterling Resources, PetroVentures si Gas Plus i-au spus ministrului Economiei, Ion Ariton, ca vor investi intre 500 milioane dolari si un miliard de dolari in explorarea de hidrocarburi din Marea Neagra.
"Ministrul Economiei, Ion Ariton, a primit, azi (joi - n.r.), delegatia reprezentantilor consortiului format din companiile Sterling Resources, PetroVentures si Gas Plus, pentru explorarea de zacaminte de hidrocarburi in Marea Neagra. Reprezentantii consortiului au anuntat ca vor investi in urmatoarea perioada intre 500 de milioane si un miliard de dolari in explorari in zonele Ana si Doina, care fac parte din perimetrele Pelican si Midia, concesionate de la Statul Roman", se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei, informeaza Mediafax.

Reprezentantii consortiului au aratat ca au finalizat toate negocierile si procedurile cerute de legislatia romaneasca pentru reluarea explorarilor in perimetrele concesionate din Marea Neagra.

Directorul general al companiei canadiene Sterling Resouces, Mark Beacom, afirma in luna iunie ca necesarul de investitii in cele doua perimetre petroliere ale companiei din Marea Neagra se ridica la 500 milioane de dolari, sume care pot fi obtinute "fara probleme",
Sterling Resources detine active petroliere in Marea Britanie, Romania si Franta.

Contractul de concesiune incheiat de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale cu Sterling Resources este in atentia opiniei publice dupa ce Curtea Internationala de Justitie a decis in februarie 2009 ca Romaniei ii revine 79,3% din teritoriul disputat cu Ucraina in procesul legat de delimitarea platoului continental la Marea Neagra.

Ulterior a inceput o dezbatere politica privind acordul cu Sterling, generata de o hotarare a Guvernului condus de Calin Popescu Tariceanu, aprobata la sfarsitul mandatului, care face referire la concesiunea perimetrelor Pelican si Midia din Marea Neagra catre compania canadiana.
Mai multi politicieni au afirmat, de mai multe ori, ca Tariceanu a acordat Sterling Resources mai multe drepturi decat erau prevazute in contractul initial, si au sustinut inclusiv rezilierea acordului.

In aprilie 2010 Curtea de Conturi a aratat, intr-un raport referitor la acordul petrolier incheiat cu Sterling, ca au existat "abateri de la legalitate si regularitate, precum si fapte pentru care sunt indicii ca au fost savarsite cu incalcarea legii penale".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri