25 Noiembrie 2011

Previziuni sumbre pentru economie! Raiffeisen vede un avans de 0,5% in 2012



Raiffeisen Bank International a redus estimarea privind cresterea economica a Romaniei pentru anul viitor, de la 1,8% la 0,5%, anticipand probleme la nivelul intregii Europe Centrale si de Est si contractia PIB-ului mai multor state, din cauza unei posibile recesiuni in zona euro.

Raiffeisen estimeaza, in raportul privind rezultatele financiare din primele noua luni ale anului, ca economia Romaniei va creste in 2012 cu numai 0,5%, dupa ce inainta in raportarile din ultimele saptamani o prognoza mai optimista, de plus 1,8%, noteaza Mediafax.

Grupul a modificat, intr-un raport transmis saptamana trecuta, estimarile privind cresterea economica a Romaniei din acest an, de la plus 1,5% la 2,5%, insa nota atunci ca prognoza pentru anul viitor ar putea fi prea optimista.

Banca austriaca are previziuni sumbre in privinta zonei euro, anticipand o contractie economica de 1% anul viitor pe ansamblul celor 17 state ale uniunii monetare. Germania, cea mai mare economie europeana, va inregistra o scadere de 0,8% a PIB, potrivit estimarilor Raiffeisen.

Economia Austriei, statul de origine a celor mai mari institutii de credit din regiune, se va contracta anul viitor cu 0,5%, anticipeaza grupul bancar.

Raiffeisen inainteaza cifre pesimiste si in privinta celorlalte tari din Europa Centrala si de Est. Astfel, economia Cehiei ar trebui sa se contracte cu 1,2%, cea a Ungariei cu 2%, in timp ce PIB-ul Sloveniei va scadea cu 1,5%, iar economia slovaca se va retrage cu 0,5%, potrivit proiectiilor Raiffeisen.

Polonia pare ocolita de recesiune, la fel ca in cazul crizei din 2008-2010, Raiffeisen anticipand pentru acest stat o crestere economica de 2,2%.

Banca noteaza ca exporturile, care au facilitat revenirea economiilor din regiune in 2010 si 2011, vor incetini anul viitor din cauza problemelor din zona euro.

Totodata, desi statele din Europa Centrala si de Est si-au redus dezechilibrele externe si interne (fiscale), acestea au inca necesitati ridicate de finantare externa, fiind astfel vulnerabile la turbulentele de pe pietele de credit.

In plus, cresterea aversiunii la risc ar putea reduce fluxul investitiilor straine directe catre regiune.



Citeste si