Guvernul va transmite oficialilor FMI si CE, la intalnirea programata pentru miercuri, un semnal de continuitate privind respectarea angajamentelor convenite de fostul Cabinet si va permite noilor ministri sa se "acomodeze" cu membrii misiunii, a declarat, marti, premierul Mihai Razvan Ungureanu, citat de Mediafax.
"In primul rand, dam un semnal de continuitate in ceea ce priveste respectarea angajamentelor internationale pe care guvernul precedent si le-a asumat, ni le asumam la randul nostru. Este si o intalnire de acomodare cu noii conducatori de ministere care sunt implicati in acoperirea angajamentelor noastre externe", a spus Ungureanu.

El a apreciat ca intalnirea este una "normala, naturala", in care nu va fi pusa in discutie scrisoarea de intentie convenita deja de cele doua parti, ci doar vor fi analizate rezultatele obtinute pana in prezent.

"Discutia se va axa, in principal, pe situatia economica internationala si pe ceea ce astazi avem in tara. Evident, vom face o trecere in revista a rezultatelor pe care, pana in momentul de fata, le-am inregistrat in punerea in aplicare a punctelor cunoscute din scrisoarea de intentie", a afirmat premierul.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, a declarat ca Guvernul va discuta cu reprezentantii FMI, CE si BM "pe marginea scrisorii de intentie" convenita cu guvernul anterior si ca intalnirea va fi una "cordiala".

"Ministrii si-au insusit tintele din scrisoarea de intentie si incearca la randul lor sa-si clarifice toate aceste obiective impreuna cu reprezentantii Fondului, avem noi ministri care in acest moment trebuie sa negocieze si sa deruleze in continuare obiectivele scrisorii de intentie", a afirmat Suciu.

El a adaugat ca, formal, Guvernul nu va discuta cu FMI despre tintele de deficit, dar ca informal nu exclude aceasta posibilitate.

Premierul Ungureanu i-a invitat pe seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, si directorul pentru Romania al Directoratului General al Comisiei Europene, Istvan Székely, sa vina, miercuri, la Bucuresti, pentru o "intalnire de lucru" pe teme economice actuale, care nu va viza si scrisoarea de intentie.

Scrisoarea de intentie a fost convenita de FMI si CE cu fostul premier Emil Boc, cu o zi inainte ca acesta sa demisioneze din postul de prim-ministru, iar Ungureanu sa preia conducerea Guvernului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri