Premierul Mihai Razvan Ungureanu a declarat ca este dispus sa sesizeze organele de cercetare penala pentru modul defectuos in care a fost gestionata activitatea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).

El a aratat, in sedinta de marti a Guvernului, ca exista deja un raport de audit efectuat pe aceasta tema.

"Sunt dispus, in cazul acesta, sa mergem pe seama cercetarilor deja facute, a auditului prezentat la nivelul cabinetului primului ministru, pana la sesizarea organelor in drept pentru cercetare penala", a spus Ungureanu (foto).

La sedinta de guvern participa si seful ANRP, Dorina Danilescu, scrie Mediafax.

Dorina Danielescu, fost procuror-sef DIICOT, a fost instalata la conducerea ANRP in octombrie 2011, dupa ce Crinuta Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea institutiei.

Demisia lui Dumitrean a survenit arestarii vicepresedintelui ANRP Remus Baciu intr-un dosar de coruptie, acesta fiind acuzat ca ar fi primit peste 400.000 de lei in schimbul urgentarii solutionarii anumitor dosare de despagubire a unor fosti proprietari de imobile nationalizate.

Surse oficiale au declarat, marti dimineata, ca Guvernul intentioneaza sa suspende pentru sase luni emiterea titlurilor de despagubire pentru proprietatile nationalizate de regimul comunist, invocand lipsa de fonduri.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Cat ar fi castigat proprietarii daca nu vindeau actiunile bisnitarilor