Comisia Europeana (CE) va realiza un audit in perioada 2-6 aprilie pentru a stabili daca va relua decontarile la POS Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), a declarat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, intr-un interviu acordat Wall-Street.ro
"Este foarte probabil sa fie organizata mai intai o misiune de audit a Comisiei Europene in Romania, in perioada 2-6 aprilie, si dupa aceea, o decizie va fi luata", a spus Orban.

El a precizat ca este prematur sa discutam despre data exacta la care platile pentru POSDRU vor fi reluate.

Comisia Europeana a transmis la sfarsitul lunii februarie scrisoarea oficiala prin care Romania a fost anuntata de intreruperea termenului de plata pentru cererile aferente Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Directorul general al DG pentru Ocuparea Fortei de Munca si Afaceri Sociale din cadrul CE a mentionat la acea data ca, in raportul anual de control pe 2011, autoritatea romana de audit a identificat unele deficiente majore ale sistemului de management si control al POSDRU. Aceste deficiente se refera la procedurile de selectie a proiectelor si la cele de verificare de prim nivel.

Ulterior acestei decizii, Leonard Orban a spus ca nu exclude sa mai apara si alte "accidente" de genul intreruperii de catre Comisia Europeana a platilor pentru POSDRU.
Pe de alta parte, ministrul Finantelor, Bogdan Dragoi, este ferm convins ca pana la finele anului programul POSDRU va fi deblocat si ca Trezoreria Statului se va asigura ca exista finantare pana la repornirea programului.

Citeste interviul complet cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, astazi pe wall-street.ro.

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Europene


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri