Aproape jumatate dintre proiectele UE prioritare derulate de Guvern au avansat extrem de modest in primele doua luni ale anului, cu un grad de executie si de jumatate de procent, sau nici macar nu au fost lansate, iar realizarile estimate pentru acest an au fost revizuite in scadere in unele cazuri, potrivit Mediafax.
Lista acestor proiecte, in valoare totala de aproximativ 8 miliarde euro, a fost convenita de Guvern cu Fondul Monetar International la sfarsitul anului trecut, majoritatea dintre acestea fiind atunci la un stadiu de executie cu putin peste 0%. Pentru multe dintre aceste proiecte, semnate in intervalul 2009-2011, Executivul s-a angajat sa ridice gradul de executie aproape de 50%, daca termenul de finalizare nu expira chiar in acest an. Conform calendarului, proiectele trebuie finalizate in perioada 2012-2015.

Ultimele date privind evolutia acestor proiecte pana la 29 februarie, releva insa ca situatia a ramas neschimbata pentru aproape jumatate dintre investitii.

Astfel, lucrarile pentru modernizarea sistemelor de alimentare cu apa din judetele Botosani, Satu Mare, Sibiu, Mures, Brasov, Galati si Valcea, de management integrat al deseurilor solide din judetul Arges, de reabilitare a sistemului de termoficare din Ramnicu-Valcea si de constructie a variantei de ocolire Carei au ramas la un nivel zero de executie, situatie inregistrata si in cazul altor proiecte, pentru care estimarea de realizari asteptate pentru sfarsitul acestui an a fost modificata in scadere. In aceasta ultima categorie se regasesc lucrarile de constructie a varientei de ocolire Sacuieni (cu un nivel al realizarilor asteptate pentru finele acestui an de la 77% la 50%), de reabilitare poduri pentru CFR Brasov, Constanta si Timisoara (de la 89-99% la 40-80%) si de modernizare a statiilor de cale ferata Giurgiu Oas, Slobozia Veche si Calarasi Sud (de la 99,5% la 40%).

In cazul altor proiecte, ritmul de executie este extrem de modest, nereusind sa avanseze cu mai mult de cinci procente sau chiar jumatati de procent. Intr-o astfel de situatie sunt lucrarile de modernizare a infrastructurii de apa in judetele Arad (de la 0% la 1,4%, cu o tinta de executie pentru acest an de 10%), Iasi (de la 1,2% la 2,5%, tinta de 14,2%), Timis (de la 0% la 0,03%, tinta de 10%), Covasna (de la 0% la 0,47%, tinta de 10%), Neamt (de la 0% la 0,05%, tinta de 10%), Bacau (de la 0% la 0,58%, tinta de 5%), Bistrita-Nasaud (de la 5,16% la 5,75%, tinta de 30%), Prahova (de la 0% la 1,4%, tinta de 5%) si Dolj (de la 0% la 0,07%, tinta de 5%), de management integrat al deseurilor solide in judetele Vrancea (de la 1,6% la 1,8%, tinta de 77%), Neamt (de la 0,17% la 1,17%, tinta de 59%), Cluj (de la 0,06% la 0,26%, tinta de 60%), Timis (de la 54,5% la 55,6%, tinta de 78%), Covasna (de la 0,29% la 0,97%, tinta de 44%), Olt (de la 0,26% la 0,31%, tinta de 35%), Calarasi (de la 0,34% la 0,38%, tinta de 33%), Bacau (de la 1,6% la 1,7%, tinta de 31%) si Vaslui (de la 0,03% la 0,44%, tinta de 45%), Mures (de la 0,34% la 3,44%, tinta de 87%), Salaj (de la 0% la 3,1%, tinta de 51%) si Sibiu (de la 0,75% la 2,92%, tinta de 65%).

Cu un ritm la fel de modest de executie se prezinta si lucrarile de reabilitare a sitului poluat istoric din comuna Crangurile, judetul Dambovita (de la 0,05% la 1,7%, tinta de 72%), de monitorizare a starii de conservare a speciilor si habitatelor din Romania (de la 0,03% la 0,04%, tinta de 72%), de reabilitare a sistemului de termoficare din Iasi (de la 0,10% la 1%, tinta de 11%), Bacau (de la 8,9% la 9,8%, tinta de 25%), Timisoara (de la 0,66% la 0,70%, tinta de 12%), Oradea (de la 0% la 0,05%, tinta de 10%) si Focsani (de la 0% la 1,17%, tinta de 10%), de constructie a autostrazii Orastie-Sibiu (de la 0% la 2-4,5% pe tronsoane, tinta de 40%), de realizare a variantei de ocolire Caracal (de la 0% la 3%, tinta de 99%), de realizare a dosarului electronic de sanatate (de la 0% la 1%, tinta de 80%), de reabilitare a spitalului judetean de urgenta Valcea (de la 0% la 3%, tinta de 35%) si la constructia unui pasaj pentru decongestionarea traficului rutier in zona metropolitana Craiova (de la 0% la 3%, tinta de 35%).

Alte proiecte care au ramas la acelasi nivel scazut de executie, fara niciun progres, sunt lucrarile de modernizare a sistemului de apa din judetul Braila (a ramas la un nivel de realizare de 1,50%, cu o tinta a realizarilor pentru finalul acestui an de 16,50%) si Suceava (3,22%, tinta de 10,22%) si de eficientizare a consumului de energie la societatea comerciala Prefabricate Vest Patru Bucuresti (10%, cu o tinta de 90%).

O situatie aparte este inregistrata in proiectul de management integrat al deseurilor in judetul Suceava, unde gradul de executie scade de la 29,41%, cifra avansata de autoritati la sfarsitul anului trecut, la 15,7%, tinta pentru finele acestui an fiind o realizare de 30% din total, precum si la realizarea unui nou sistem de semnalizare feroviara pe calea ferata dintre Buftea si Brazi, unde gradul de executie a ramas la 0%, iar tinta pentru acest an a fost ridicata de la 25% la 50%.

Progrese in derularea lucrarilor au fost inregistrate in ultimele doua luni la modernizarea sistemului de apa in judetele Tulcea (de la 36% la 47%, cu o tinta de 54%), Teleorman (de la 6% la 22,7%, tinta de 27%), Calarasi (de la 42% la 54%, tinta de 62%), Vrancea (de la 5,50% la 22,28%, tinta de 35%), Ilfov (de la 1,30% la 6,5%, tinta de 11%), Hunedoara (de la 0,16% la 6,91%, cu tinta ridicata pentru acest an de la 10% la 13%) si regiunea Turda (de la 45% la 67%, cu tinta ridicata pentru acest an de la 65% la 83%), la managementul integrat al deseurilor solide in judetele Giurgiu (de la 14% la 45%, cu tinta de 100%), Arad (de la 38,9% la 63,7%, tinta de 80%), Botosani (de la 3,98% la 14,8%, tinta de 53%), la proiectele Natura 2000 (de la 0% la 22%, cu tinta ridicata de la 86% la 100%).

La constructia autostrazii Cernavoda-Constanta, lucrarile pe tronsonul Cernavoda-Medgidia au avansat in grad de executie de la 5% la 15%, iar cele de pe tronsonul Medgidia-Constanta de la 65% la 71%, tinta fiind finalizarea acestora pana la sfarsitul anului. Pentru autostrada Arad-Timisoara, gradul de executie a urcat de la 83% la 98,8%, iar pentru constructia variantei de ocolire a municipiului Alexandra s-a avansat ca nivel de realizare de la 4% la 12,4%, tinta pentru finalul acestui an fiind realizarea constructiei in proportie de 82%.
Pentru platforma de cercetare farmaceutica avansata, proiectul a avansat de la un grad de executie de 2% la 20% si ar trebui finalizat in acest an, o crestere asemanatoare, de la 7% la 20% si cu tinta de 80%, fiind consemnata si pentru dezvoltarea laboratorului de cercetare tehnologica a sistemelor de iluminare LED pentru industria nationala de autoturisme.

Gradul de executie al sistemului de control al prescriptiei electronice a medicamentelor a urcat de la 0% la 30%, iar proiectul ar trebui finalizat tot in acest an, alte progrese mai fiind inregistrate la realizarea bazei de agrement cu terenuri de golf si piscine din comuna Fantanele, judetul Arad (de la 20% la 40%, tinta de 100%), crearea centrului pentru sprijinirea afacerilor "West gate Business Center" (de la 8% la 40%, tinta de 100%), la modernizarea Bulevardului Dorobantilor din Braila (de la 21% la 30%, tinta de 90%) si la modernizarea liniei de tramvai pe ruta Manastur-Piata Garii in Cluj-Napoca (de la 13% la 33%, tinta de 80%).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri