De sarbatori se vor vinde miei de 150 de milioane de euro, cozonaci de 40, bauturi de minimum 30 si oua de 2,5 milioane de euro
Romanii vor avea din belsug oua la preturi mici pentru Sarbatorile de Pasti. Un ou la poarta fermei poate fi achizitionat in aceasta perioada cu 1.300-1400 lei/bucata, in timp ce in magazine ouale se vand cu preturi aproape duble, intre 2.800 si 3.000 lei/bucata.

Aceste preturi scazute ii lovesc puternic pe crescatori, care trebuie sa suporte preturi mai mici cu 20% fata de anul trecut, pe fondul scaderii vanzarilor inregistrate odata cu declansarea gripei aviare. Pe de alta parte, crescatorii de pasari trebuie sa faca fata concurentei reprezentate de crescatorii individuali de pasari, care vor comercializa ouale la preturi mai mici decat cele de pe piata, fara respectarea legislatiei in vigoare.
Productia de oua realizata la ferme se ridica la circa 90 milioane de oua lunar, insa crescatorii mai au pe stoc in acest moment inca 25-30 milioane oua din cauza vanzarilor scazute inregistrate in urma aparitiei gripei aviare, dar si a importurilor provenite din tarile vecine, potrivit presedintelui Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR), Ilie Van.

Acesta ne-a mai precizat ca vanzarile de oua cresc semnificativ in saptamana dinaintea Pastelui, cand se vinde cam 50% din productia lunara de oua. Astfel, crescatorii de pasari se asteapta la vanzari ce vor depasi 30 milioane de bucati in imediata apropiere a Pastelui.

De 20 de ori mai multi cozonaci decat intr-o luna normala

Mai mult, si societatile de morarit si panificatie ies pe piata, in aceasta perioada, cu o bogata oferta de cozonaci si pasca.

Asta pentru ca romanii consuma de Sarbatorile de Paste de 20 de ori mai multi cozonaci decat intr-o luna normala.

Astfel, "productia de produse de patiserie ajunge la 5.000 de tone in perioada Pastelui, adica circa 20 de milioane de cozonaci, fata de o luna normala, cand se mananca doar 400 de tone de cozonaci", a precizat pentru Rompres presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit si Panificatie si Produse Fainoase - Rompan, Aurel Popescu.
Cererea tot mai mare pentru produsele de panificatie gata preparate a facut ca producatorii sa isi diversifice ofertele. Preturile sunt, si ele, pentru toate buzunarele.

Astfel, un cozonac cu nuca de jumatate de kilogram poate fi cumparat, in aceste zile, cu aproximativ 65.000 lei vechi, iar unul de 800 de grame cu 90.000 lei vechi.

Pentru cozonacii umpluti, preturile ajung la 50.000 lei vechi pentru cel cu stafide si la 60.000 de lei vechi pentru cei cu rahat si cacao. Cozonacii din import au preturi cuprinse intre 80.000 lei vechi si 300.000 lei vechi, in functie de gramaj si continut. Cat despre pasca, aceasta poate fi achizitionata la pretul de 60.000 lei vechi pentru 250 grame si cu 80.000 lei vechi la 650 de grame. Desi exista o multitudine de astfel de produse de patiserie provenite din import, presedintele Rompan afirma ca nu reprezinta un pericol pentru produsele romanesti, datorita preferintei romanilor pentru cozonacii autohtoni.

Trei milioane de miei pentru Paste

Producatorii vor scoate la vanzare in preajma Sarbatorilor de Paste in jur de trei milioane de miei, cam cat consuma romanii in aceasta perioada a anului, la un pret de circa 140.000 - 150.000 de lei vechi pe kilogram, dat fiind faptul ca, fata de anul trecut, carnea de miel se va scumpi cu circa 20%, a declarat presedintele Patronatului Crescatorilor si Exportatorilor de Ovine din Romania, Mihai Dumitriu.

Aceasta inseamna ca, la comercianti, kilogramul de carne de miel se va putea gasi la un pret ce variaza intre 170.000 si 200.000, acesta din urma fiind valabil pentru marile magazine.

Daca am socoti o medie de pret de 180.000 de lei pentru un kilogram, practic, in aceasta perioada se vor vinde miei in valoare de 150 de milioane de euro.

Daca luam in considerare ca un miel taiat trebuie sa aiba in jur de 8-10 kilograme, un roman ar trebui sa cheltuiasca in jur de 1,5-1,7 milioane lei pentru mielul de Paste. "Romanii sunt mari amatori de carne de porc, carnea de oaie fiind consumata doar cu ocazia acestei sarbatori", a spus Dumitriu, subliniind ca multi prefera sa renunte la achizitionarea unui miel din cauza preturilor ridicate.

"Daca preturile ar fi accesibile in aceasta perioada pentru toti romanii, si consumul - extrem de scazut pe piata romaneasca - ar putea sa creasca", a spus Dumitriu.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, in Romania, se estimeaza obtinerea a 5,5 milioane capete miei si iezi, din care circa 3,04 milioane miei si iezi au fost obtinuti pana la 1 martie. In aceasta perioada, se pot valorifica circa 4,3 milioane capete miei si iezi din care 2,3 milioane la intern si circa doua milioane la export, varful de valorificare pentru miei fiind insa in perioada sarbatorilor de Paste.
Anul acesta sarbatorile de Paste sunt la sfarsitul lunii aprilie si, din acest motiv, greutatea de livrare a mieilor va fi mai mare decat in alti ani, considera reprezentantii MAPDR.

De asemenea, potrivit datelor MAPDR, in aceasta perioada se preconizeaza importul a circa 75 tone de miei in viu.

De sarbatori, vin mai scump cu 20 - 25%

De Paste vom bea vin mai scump. "Productia scazuta din cauza vremii nefavorabile din 2005 va determina scumpirea vinului inainte de Paste", a declarat directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului, Ovidiu Gheorghe.

"Vremea nefavorabila a determinat scaderea dramatica a productiei si, de aceea, vinul se va scumpi cel mai probabil inainte de Paste, dar nu stim deocamdata care este procentul", a spus Ovidiu Gheorghe. Potrivit PNVV, este posibil ca mai multi producatori mici de vin sa dispara de pe piata din cauza investitiilor nerecuperate.

"Companiile care au cota de piata nu vor disparea pentru ca au stocuri si vor reusi sa se echilibreze, insa costurile mari de tratament si investitiile nerecuperate vor determina cresterea pretului", a precizat directorul general PNVV.

La sfarsitul anului trecut, reprezentantii producatorilor de vinuri apreciau ca vinurile cu denumire de origine controlata s-ar putea scumpi cu circa 20 la suta in 2006, crestere care ar putea fi depasita de cea a vinurilor de masa, care, cel mai probabil, vor costa mai mult cu 20 - 25 la suta.
Productia mica a determinat producatorii de vin sa-si completeze cantitatea lipsa si sa importe la costuri destul de mari, recuperate prin scumpirea pretului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri