Intr-un interviu acordat publicatiei de business The Wall Street Journal, primul-ministru Victor Ponta, spune ca ar vrea sa transmita pietelor un semnal de stabilitate si responsabilitate dupa caderea guvernului anterior si ca Romania va onora conditiile stricte ale acordurilor de imprumut preventiv cu Uniunea Europeana si Fondul Monetar International (FMI).
Ponta a precizat ca prudenta fiscala trebuie sa fie insotita de o „politica rationala de promovare a cresterii”, precum si de o „plasa de siguranta pentru categoriile cele mai vulnerabile”, adaugand ca una dintre sarcinile sale este aceea de a „repara” ceea ce considera a fi fost greseli ale predecesorilor sai.

Premierul, care a raspuns in scris intrebarilor adresate de Wall Street Journal, a declarat ca modelul sau este Tony Blair, fostul premier britanic care a revigorat stanga politica britanica in anii 1990.

Jurnalistii publicatiei de business subliniaza ca spatiul de manevra al lui Ponta este restrictionat de regulile UE, de intelegerea cu FMI si de pietele sensibile, care au determinat moneda romaneasca, leul, sa scada la nivele record fata de euro la sfarsitul lunii aprilie, sub influenta temerii ca angajamentul acestuia de a mentine austeritatea ar putea fi ezitant.

Ponta a mentionat ca „incertitudinea este normala in primele cateva zile ale unui nou guvern”, dar a prezis ca „moneda isi va reveni.”
El a afirmat ca este gresit sa se considere ca romanii se opun masurilor de austeritate in general.

In schimb, mania publica a fost declansata de masurile luate de predecesorii sai, printre care se numara reducerea generala cu 25% a salariilor din sectorul public, spune Victor Ponta.

Liviu Voinea, care va deveni secretar de stat la Ministerul de Finante, a declarat ca guvernul intentioneaza sa realizeze un buget echilibrat atat prin reducerea cheltuielilor inutile, cat si prin cresterea veniturilor.

"Nu vom renunta la disciplina fiscala. Dar nu poti stabiliza economia, daca destabilizezi familiile si oamenii”, a aratat Voinea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri