Campionatul European din Polonia si Ucraina, desfasurat in plina criza economica si financiara, si-a aflat la finele saptamanii trecute semifinalistele – Spania, Italia, Portugalia si Germania.
Spania, Portugalia si Italia fac parte din grupul statelor PIIGS, un acronim care se refera la cele mai slabe cinci economii din zona euro – Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia si Spania.

In schimb, Germania este la timona Europei, cea mai buna descrie a situatiei economice prezente realizand-o miliardarul George Soros, care a zis ca zona euro se transforma “intr-un fel de imperiu german”.

Prima editie a Campionatului European de Fotbal a avut loc in 1960, in Franta, la numai doi ani de la momentul in care un numar de sase state europene formau Comunitatea Economica Europeana (CEE). CEE este precursoarea Uniunii Europene de astazi.

Germania a castigat cele mai multe trofee in istoria competitiei fotbalistice, trei, in 1972, 1980 si 1996. Spania a castigat de doua ori Euro, in 1964 si 2008, iar Italia o singura data, in 1968.

Portugalia a disputat o singura finala in istoria de 52 de ani a competitiei, in 2004, pierduta in fata colegei din PIIGS, Grecia.

Pe langa competitia fotbalistica, in aceasta perioada are loc si o batalie a orgoliilor politice politice intre conducatorii statelor prezente la Euro.

Cancelarul german Angela Merkel a venit la meciul Germaniei cu Grecia, din sferturile de finala ale Euro 2012, direct de la summitul desfasurat alaturi de Franta, Italia si Spania.

Cele patru tari au convenit la finele saptamanii trecute sa coopereze in privinta unui plan de sustinere a cresterii economice cu pana la 130 miliarde euro, reprezentand 1% din Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro.

Cum arata economiile celor patru semifinaliste

1. Italia


Italia a fost intotdeauna recunoscuta pentru datoria publica uriasa pe care a trebuit sa o administreze, in prezent fiind la un nivel de 120% din PIB, a patra ca marime din lume.

Totodata, Italia se mai deosebeste fata de alte state din Europa occidentala din cauza decalajului enorm dintre nordul si sudul tarii. PIB-ul mediu pe cap de locuitor in nord depaseste cu mult media UE, in timp ce mai multe regiuni din sud se afla la limita saraciei.

Economistii au vazut dintotdeauna in Italia o tara care a inregistrat cresteri economice sub potential, pe fondul instabilitatii politice si a problemelor cu care se confrunta tara in implementarea reformelor.

Mai exact, tara sufera din cauza deficientelor structurale dintre nord si sud si a lipsei de materii prime si resurse energetice. In 2010, Italia a importat 85% din necesarul de petrol, 90% din gaze naturale si 15% de energie electrica. Anul trecut, deficitul bugetar s-a cifrat la 3,6% din PIB.

Progresul economic al Italiei mai este impiedicat si de birocratia statului, de un nivel ridicat al coruptiei, la care se adauga protectia slaba a drepturilor de proprietate si rate de taxare mari.

2. Portugalia


La 25 aprilie 1974, in Portugalia a avut loc Revolutia Garoafelor Rosii, o lovitura militara de stat, prin care a fost deschisa calea instaurarii democratiei in aceasta tara.

De la acea data si pana in 2010, guvernele democrate care s-au succedat la conducerea statului portughez au incurajat cheltuielile publice si invetitiile neprofitabile, prin parteneriate publice-private netransparente. Aceasta politica a dus la finantarea a numeroase firme de consultant, gestionarea proasta a lucrarilor publice, cresterea salariilor si bonusurilor in sistemul public, dar si majorarea numarului functionarilor publici.

Totodata, economia portugheza a fost afectata de o datorie publica in continua crestere si de o proasta absortie a fondurilor europene, care s-a intins pe o perioada de aproape patru decenii. Premierul Socrates nu a fost capabil de a preveni declinul tarii, desi primele simptome au aparut inca din 2005, astfel ca anul trecut Portugalia a ajuns in pragul falimentului.

Guvernul a fost nevoit sa ceara ajutorul Fondului Monetar International (FMI) si a Comisiei Europene pentru a evita intrarea in incapacitate de plata.

3. Spania


Spania este a 12-a cea mai mare economie din lume, a cincea din Uniunea Europeana si a patra din zona euro.

Problemele Spaniei se pot rezuma la trei directii – somaj ridicat, mai ales in randul tinerilor, o piata imobiliara in picaj si un sistem bancar fragil.

Rata a somajului a atins nivelul record, de 22,4%, in timp ce somajul in randului tinerilor sub 25 de ani este trecut de 50%.
Spania se confrunta si cu o criza bancara, pe fondul franarii bruste a economiei dupa spargerea balonului imobiliar.

Ministrii de Finante din zona euro au aprobat in aceasta luna acordarea unui ajutor de pana la 100 miliarde euro Spaniei, pentru recapitalizarea si restructurarea bancilor afectate de cresterea creditelor neperformante.

Cel mai negru scenariu arata ca bancile spaniole ar avea nevoie de pana la 62 miliarde euro pentru a rezista in perioada urmatoare.

4. Germania


Germania are cea mai mare economie din Europa, datorita unei forte de munca bine calificata, stocuri ridicate de capital, un nivel redus al coruptiei si un grad ridicat al inovatiei.

Germania a inregistrat anul trecut o crestere economica de 2,7%. Ca pondere in PIB, agricultura a contribuit cu 0,8%, industria cu 28,6%, iar serviciile cu 70,6%.

Rata somajului s-a ridicat la 6%, iar deficitul bugetar la doar 1,7% din PIB. Datoria publica a crescut la 81,5%.

Germania este recunoscuta pentru exporturile de automobile, cele mai celebre branduri fiind Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen, Audi sau Porsche.

Extremele semifinalistelor: Cei mai scumpi versus cei mai ieftini jucatori

Portuglia versus Spania

Scump: Cristiano Ronaldo (Real Madrid) 90 milioane euro vs Andres Iniesta (Barcelona) 65 milioane euro



Ieftin: Custodio (Braga) 1,5 milioane euro vs Juanfran (Atletico Madrid) 8 milioane euro

Germania versus Italia

Scump: Mario Gomez (Bayern Munchen) 42 milioane euro vs Daniele de Rossi (AS Roma) 32 milioane euro



Ieftin: Miroslav Klose (Lazio Roma) 6 milioane euro vs Alessandro Diamanti (Bologna) 3,7 milioane euro


foto: Wikimedia Commons, UEFA.com
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri