Fostul ministru al Dezvoltarii Cristian Petrescu sustine, intr-un comunicat de presa, ca auditul actualului ministru, Eduard Hellvig, "face parte din arsenalul de petarde mediatice lansat de USL pentru finalul de campanie pentru referendum", raspunzand punctual unor acuze din raport.
"Asa-zisul audit al ministrului Hellvig face parte din arsenalul de petarde mediatice lansat de USL pentru finalul de campanie pentru referendum. Ministrul Dezvoltarii s-a conformat solicitarii oficiale si publice a premierului Victor Ponta lansata saptamana trecuta prin care ii ameninta pe ministrii sai cu demiterea daca nu ies la atac impotriva predecesorilor lor. Ce ascunde fumigena lansata astazi de ministrul Hellvig? Plagiatul lui Ponta, caderea dramatica a leului si criticile fara precedent ale Uniunii Europene la adresa democratiei din Romania", se arata in comunicatul remis Mediafax.

Referitor la acuzele lui Hellvig privind salile de sport scumpe si inutile construite in mandatele Elenei Udrea si Cristian Petrescu, acesta din urma a aratat ca initiatorul programului de constructie a salilor de sport este Adrian Nastase, iar continuatorul sau Calin Popescu Tariceanu.
"Cei doi au realizat peste o mie de sali de sport la costuri extrem de ridicate, peste un milion de euro fiecare. Noi am gasit sali de sport in care ploua si erau deja de neutilizat. PDL a oprit nebunia salilor de sport, a introdus standarde clare de cost si de constructie. Nicio sala de sport nu a costat mai mult de 600 de mii de euro si nicio sala de sport nu a mai fost construita in comunitati mai mici de 5.000 de persoane. Astfel, numarul de sali de sport construite a scazut dramatic, ajungand la cateva zeci in ultimii patru ani", a declarat fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, adaugand ca sala de sport de la Rieni deserveste o localitate de peste 3.000 de persoane unde functioneaza o platforma industriala foarte mare.

In privinta serviciilor de asistenta juridica invocate de Eduard Hellvig, Cristian Petrescu a precizat ca acestea au fost incheiate pe 8 decembrie 2008, catre sfarsitul mandatului de ministru al Mediului indeplinit de Laszlo Borbely (5 aprilie 2007 - 5 aprilie 2012).
"Iar contractul avea o durata fixa de 4 ani. Drept urmare, acesta nu a expirat inca, iar toti ministrii care i-au urmat in functie lui Borbely au fost obligati sa lucreze cu aceasta firma de consultanta juridica", a explicat Petrescu.

Referitor la PNDI, fostul ministru a declarat ca "acesta este cel mai mare program de dezvoltare a infrastructurii din Romania creat pentru a raspunde lipsei de fonduri pentru investitii".

"Toate proiectele de infrastructura derulate prin PNDI se fac, in prezent pe banii constructorilor. Iar ministrul Hellvig a continuat sa semneze contracte pe PNDI. Unul dintre aceste contracte este semnat cu compania TelDrum, firma apropiata lui Liviu Dragnea, secretarul general al PSD", a detaliat Cristian Petrescu.

El a adaugat ca, daca ministrul Hellvig avea vreo dovada ca s-a facut vreun contract ilegal, ar fi sesizat organele abilitate ale statului.

"Noi putem sa va dam asigurari ca niciun contract incheiat de Ministerul Dezvoltarii nu a fost incheiat ilegal. Iar tot ce s-a spus astazi nu este altceva decat o petarda. Daca ne uitam pe site-ul ministerului, de cand este condus de domnul Hellvig nu a mai fost postata nici o plata efectuata din bani publici. Asta nu poate decat sa ne duca cu gandul ca ministrul USL are ceva de ascuns", mai scrie Cristian Petrescu.
Fostul ministru al Dezvoltarii a precizat ca, in mandatul ministrului Eduard Hellvig din ultimele doua luni, au fost blocate toate proiectele ministerului, deci crearea de locuri de munca. In al doilea rand, spune Petrescu, guvernul USL a marit schema de angajati la MDRT, ministerul avand acum un secretar de stat in plus "cu tot cu aparatul aferent de personal".

Comunicatul se incheie cu observatia ca Eduard Hellvig a mai reusit sa piarda ce castigasera ministrii ce i-au precedat in functie - organizarea in Romania, in ianuarie 2012, a festivalului olimpic al tineretului european pentru care se facusera eforturi uriase, Romania pierzand, astfel, incasari importante.

Concluzia raportului de audit in MDRT, pentru perioada 2009-2012, in ceea ce priveste Compania Nationala de Investitii (CNI) si PNDI este ca a avut loc un "jaf cu banul public", a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig.
Planurile de achizitii ale MDRT pentru perioada 2009-2012 au inclus cumpararea de capace de toaleta in valoare de 15.000 de euro, potrivit rezultatelor unui audit efectuat in institutie, a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, care, insa, nu a facut public numarul capacelor de toaleta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri