Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, potrivit Mediafax, ca renunta la candidatura pentru postul de membru al Curtii Europene de Conturi in urma votului negativ primit, marti seara, la Strasbourg, in plenul Parlamentului European.

"Am hotarat sa imi retrag candidatura, desi votul PE are un caracter consultativ", a afirmat Orban.

De altfel, acesta precizase si inainte de audierea in Comisia de Control Bugetar a PE, pe 26 septembrie, ca in cazul unui vot negativ al Parlamentului European va renunta la candidatura, desi decizia finala apartine Consiliului European.

Orban considera ca faptul ca a primit un aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a avut "in mod cert o influenta importanta" si asupra votului din plenul PE.

"Regret rezultatul votului (...) Nu pot sa nu notez faptul ca disensiunile politice interne au fost transferate la nivel european, ceea ce e o chestiune din care nu castiga nimeni. Astazi a fost candidatura mea, maine vor fi alte probleme, insa e clar ca nu castiga nimeni din asemenea probleme", a mai afirmat Orban.

Ministrul Afacerilor Europene fusese propus in iunie de premierul Victor Ponta pentru a deveni membru al Curtii Europene de Conturi.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu a primit, marti seara, numarul necesar de voturi in plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeana de Conturi, candidatura sa fiind respinsa.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si