"Am ajuns pe la jumatatea Consiliului European. Prima in 2012, a doua se va desfasura in prima parte a lui 2013, sa speram ca undeva in ianuarie-februarie", a spus presedintele Basescu la inceputul declaratiei de presa facute dupa incheierea Consiliului European, transmite Mediafax.
El a adaugat ca, "intr-adevar, nu s-a ajuns la un buget al UE pentru 2014-2020, dar in mod categoric s-au facut progrese".

Basescu a explicat ca, in timp ce pentru unele state esential este nivelul de contributie, pentru altele este nivelul bugetului pentru coeziune si PAC, putandu-se spune ca este vorba despre "aparenta contradictie intre contributorii neti si beneficiarii neti".

"Cert este ca, desi in aceasta aparenta contradictie, s-au facut foarte multi pasi pentru ajungerea la un buget al Uniunii in urmatorul Consiliu", a sustinut presedintele.

El a precizat ca primul element a fost ca solicitarile de reducere a bugetului venite din partea statelor membre net contributoare variau intre 50 de miliarde si 200 de miliarde de euro.

"Macar acum stim precis un lucru: reducerea va fi de o suta de miliarde. Reducerea fata de propunerea Comisiei", a declarat Traian Basescu.

Presedintele Basescu a spus ca al doilea element, pe care il considera foarte important, este ca pana in prezent s-au gasit "niste solutii mai mult sau mai putin acceptate pentru reducerea a 70 de miliarde" si urmeaza ca pana la viitorul Consiliu sa se gaseasca solutii pentru reducerea a inca 30 de miliarde de euro.

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri seara, ca in negocierile de la Bruxelles s-a reusit readucerea cofinantarii proiectelor la 85% de la 75% si ca s-a acceptat ca prefinantarea sa fie 4%, precizand ca ceea ce s-a convenit asa ramane, desi nu s-a ajuns la acord pe buget.

"In acelasi timp, cel putin din punctul nostru de vedere, obiectivul a fost relaxarea conditiilor de accesare. Documentul care a fost circulat ieri noapte si care este rezultatul negocierilor atat intre state cat si a fiecarui stat cu presedintele Consiliul, Van Rompuy, si presedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, reflecta aceste negocieri, aceste discutii. Pentru Romania era foarte importanta conditia de accesare a banilor europeni", a mentionat presedintele.

El a amintit ca pentru Romania era foarte importanta conditia de accesare a banilor europeni.

"Problema pe care noi o aveam tot timpul era lipsa banilor autohtoni, care era o conditie de utilizare a banilor utilizati, pentru cofinantare. In ultimii ani se aude mult mai slab aceasta problema, pentru ca Romania a obtinut tot soiul de derogari cu privire la micsorarea contributiei proprii in utilizarea fondurilor europeni. Pentru noi devenea esential in primul rand sa ne asiguram conditiile de cofinantare nationala la banii europeni. V-as aduce aminte inclusiv ca si in 2011, si in 2010, odata cu intrarea intr-un proces puternic de restructurare bugetara, acel proces declansat in mai 2010, tot timpul noi am obtinut unele facilitati, cum ar fi includerea TVA in cheltuielile eligibile, cofinantarea pana la 95% cu bani europeni prin realizarea unui top-up de 10% peste cei 85% pe care deja ii aveam. Prefinantarea a crescut de la 6% la 9% pentru Romania. Toate aceste lucruri ne-au permis sa avem in buget banii necesari pentru cofinantarea proiectelor europene", a explicat Basescu.

El a aratat ca Romania a reusit "sa isi generalizeze" aceste prioritati.

"Erau si pentru alte state, dar pentru noi figurau foarte rau in propunerea initiala a domnului Van Rompuy", a adaugat seful statului.

"Cofinantarea am reusit sa o readucem la 85% fata de 75% si asa este inscrisa in proiectul circulat azi-noapte. TVA eligibila si cofinantare de 85% inseamna pentru bugetul anual al Romaniei intre 2,2 si pana la 2,4 miliarde de euro anual. S-a acceptat si o prefinantare de 4%, deci acele plati in avans. Sigur, la infrastructura este mult, iar la bugetul de stat este destul de mult, dar imi propun ca in acest interval de negociere sa ajungem macar la 7% prefinantari, ceea ce ar fi extrem de important. Daca ramanem in acord cu institutiile financiare, am introdus deja top-up-ul de la 85% la 95% si doar 5% ramane sa ajunga contributia romaneasca. Aceasta ar fi conditiile pe care noi le-am vizat cu prioritate", a explicat Traian Basescu.

"Cu usurinta ne dam seama ca nevoia de a sta in criteriile Tratatului Fiscal, deci deficit structural de 1%, ceea ce ne duce la un deficit bugetar de 1,4-1,5% pe cash, asta inseamna nu vom avea marja mare de manevra pe deficit si era esential sa mentinem acest tip de facilitati pe bugetul urmator, chiar daca unele dintre ele le vom pierde in 2013, 2014, 2015 pe banii din acest exercitiu", a adaugat presedintele.

El a mentionat ca pentru exercitiul viitor toata suma alocata Romaniei va fi pe aceste criterii.

"Documentul de azi-noapte ramane un document baza, adica cele asupra carora deja s-a convenit, asa raman", a asigurat Traian Basescu.

"Nu as vrea sa vorbesc despre sume, pentru ca urmeaza o reducere de inca 30 de miliarde, urmeaza sa o discutam in perioada urmatoare. Ceea ce stiu insa cert este ca in momentul de fata pentru exercitiul bugetar 2014-2020 agricultorii romani vor avea o crestere la platile directe de minimum 5 miliarde de euro. Deci la cele 5,5 deja existente se mai adauga alte cinci miliarde", a mai spus presedintele.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri