Calendarul majorarii preturilor la utilitati va fi stabilit in urmatoarele doua-trei saptamani, dupa discutiile care vor avea loc intre reprezentantii autoritatilor de reglementare si cei ai BNR, astfel incat tinta de inflatie pentru acest an sa nu fie depasita, au declarat surse oficiale.

Decizia a fost luata la intalnirea care a avut loc ieri la Palatul Victoria, unde au participat premierul Calin Popescu Tariceanu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, ministrul de stat Gheorghe Pogea si reprezentantii autoritatilor de reglementare in domeniul energiei si gazelor, au adaugat sursele.

In ceea ce priveste majorarea preturilor la gazele naturale, sursele citate au mentionat ca trebuie respectata obligatia asumata fata de organismele internationale, prin care pretul gazelor din productia interna trebuie sa fie majorat cu 25 de dolari/1.000 metri cubi.

"La sfarsitul acestui an, pretul gazelor din productia interna nu va fi mai mare de 115-120 de dolari/1.000 metri cubic", au explicat sursele citate, precizand ca o majorare de 20 dolari/1.000 metri cubi a fost operata la 1 ianuarie.

Pentru acest an, BNR are ca obiectiv o rata a inflatiei de 5%, cu un interval de variatie de un punct procentual. Rata inflatiei a fost anul trecut de 8,6%, depasind limita superioara a intervalului tintit de BNR, de 8,5%.

Isarescu afirma, in luna februarie, ca BNR nu va revizui in crestere tinta de inflatie pentru acest an, desi anticipeaza o deviatie peste limita superioara a intervalului de variatie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri